REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Peste 40% din sejururile exotice sunt rezervate prin early booking

Peste 40% din sejururile exotice sunt rezervate prin early booking

Replica API 2 februarie 2016 | 00:00 326

Românii care cumpără vacanțe exotice, în destinații precum Maldive, Punta Cana, Tenerife sau Cancun, și care costă peste 2.000 de euro de pachet, apelează la early booking pentru a plăti, astfel, cu până la 25 % mai puțin decât costul normal al vacanței.

Potrivit unui studiu realizat de Paravion, tot mai mulți români profită de ofertele early booking și își caută deja sejururi pentru concediile pe care și le-au programat pentru prima jumătate a acestui an. Astfel, numărul pachetelor early booking vândute de Paravion în ianuarie a crescut cu 40% față de aceeași lună din 2015. Față de anii trecuți, se remarcă o creștere a ponderii celor care cumpără cât mai devreme sejururile în destinații exotice, pentru a profita de reducerile early booking. Dacă în urmă cu 2 ani, doar 20% dintre cei care cumpărat vacanțe mai scumpe de 1.300 de euro de persoană apelau la Early Booking, acum s-a ajuns la situația în care procentul celor interesați de astfel de oferte depăşeşte 45%.

Cele mai căutate destinații exotice sunt Punta Cana, unde 11 nopţi la un hotel de 5* costă 900 euro/persoană, Tenerife - 11 nopţi la un hotel de 5* costă 1.000 euro/persoană, Thailanda - un pachet de 12 nopți de cazare la un hotel 4* costă 1.060 euro/persoană. Cei care achiziţionează acest tip de pachete până în 29 februarie beneficiază de reduceri de până la 25% din valoarea pachetului. Potrivit companiei, circa 60% din totalul vânzărilor de pachete Early Booking au fost generate de destinațiile exotice, restul rezervărilor fiind făcute pentru vacanţe clasice de vară. De asemenea, din totalul pachetelor vândute luna trecută de agenție, 27% au fost comercializate într-o singură zi, pe 19 ianuarie.

”Tot mai mulți clienți caută destinații exotice, creșterea pe acest segment fiind de peste 50% comparativ cu luna ianuarie a anului trecut. Probabil și vremea rece din ianuarie ne ajută să vindem mai bine aceste destinații. Totodată, şi turiştii care dispun de bugete mari sunt atenţi la ofertele Early Booking în dorinţa de a face economii deoarece preferă să cheltuiască mai mult la destinaţie decât pe pachetul de servicii.” declară Remus Vișan, Managing Director Paravion. Potrivit acestuia, cei care au optat pentru sejururile în destinații exotice precum Punta Cana, Tenerife sau Maldive, au plătit în medie 2.000 de euro pe pachetul pentru două persoane ce include cazarea la un hotel de 5 stele, în regim All Inclusive, transfer de la aeroport la hotel și bilete de avion.

Nu doar vacanțele exotice s-au vândut bine la început de an. Printre cele mai cumpărate pachete turistice prin Early Booking se numără și cele în Creta, Dubai sau Antalya, sejururile pentru pachetele charter tradiționale în Grecia sau Turcia fiind rezervate în special în lunile iulie - august. Pentru un sejur în Creta românii au plătit, în medie, 1.400 de euro pentru un pachet de două persoane, prețul incluzând biletele de avion, cazare cu demipensiune și cazare la un hotel de 5 stele. Cei care au optat pentru pachetele Early Booking în Dubai au plătit, în medie, 1.500 de euro pentru două persoane, tariful asigurând biletele de avion și cazarea cu mic dejun la un hotel de 4 stele. Turiştii care și-au achiziționat sejururi în Antalya au plătit, în medie, 1.700 de euro pentru un pachet pentru două persoane, care include biletele de avion șicazare în regim All Inclusive la un hotel de 5 stele, notează capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614