REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Peste 460 de şoferi au rămas fără permise de conducere şi aproximativ 10.000 au fost amendaţi

Peste 460 de şoferi au rămas fără permise de conducere şi aproximativ 10.000 au fost amendaţi

Replica API 27 iulie 2014 | 00:00 172

Poliţiştii au reţinut, în patru zile, peste 460 de permise de conducere şi au amendat aproximativ 10.000 de şoferi, dintre care 3.451 pentru că au condus cu viteză şi 45 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Potrivit Poliţiei Române, în perioada 21-24 iulie au fost făcute 1.325 de controale, 63 de percheziţii şi 350 de filtre, în urma cărora au fost depistate 388 de infracţiuni judiciare, economico-financiare sau la regimul circulaţiei, dintre care 199 în flagrant. În cele patru zile au fost prinse 262 de persoane suspectate de infracţiuni, dintre care 31 au fost reţinute şi 20 arestate. Anchetatorii au prins 22 de persoane urmărite şi au pus în executare opt mandate privind pedepse cu închisoarea. De asemenea, a fost găsit un autoturism semnalat ca fiind furat şi au fost confiscat şase arme letale şi cinci neletale, precum şi 104 bucăţi de muniţie. În urma controalelor în trafic, echipajele de poliţie au dat 10.165 de amenzi, dintre care 45 şoferilor care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice şi 3.451 celor care au condus cu viteză mai mare decât cea permisă. Dintre şoferii sancţionaţi, 462 au rămas fără permise de conducere, iar de la 250 au fost retrase certificatele de înmatriculare ale maşinilor. Poliţiştii au dat 11.920 de amenzi, în valoare totală de peste 2.367.000 de lei şi au confiscat bunuri de 617.000 de lei. Dintre amenzile date în cele patru zile, 1.087 au fost pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 227 pentru activităţi comerciale ilicite şi 29 pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. La acţiuni au participat aproximativ 4.700 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, transporturi, de la formaţiunile arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi luptători de intervenţie rapidă.

sursa mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369