REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Peste 48.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva

Peste 48.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva

Replica API 13 octombrie 2021 | 00:00 859

Mâine este Sărbătoarea Sfintei Parascheva. Miile de credincioşi continuă să treacă să se roage la racla cu moaştele, iar în tot acest timp, în bucătării, gospodinele muncesc să le pregătească pelerinilor clasicele sarmale, oferite de data aceasta în caserole. Peste 48 de mii de credincioşi au trecut prin faţa raclei din 9 octombrie şi până acum.

Timpul de aşteptare al pelerinilor este de aproximativ 20 de minute, comparativ cu 12-24 de ore în anii precedenți.

Oamenii veniți din toate colțurile țării nu contenesc să se roage la racla cu moaștele Sfintei Parascheva și sunt convinși că astfel vor fi ajutați să rămână sănătoși.

Anul acesta, numărul pelerinilor nu a fost la fel de mare ca altă dată, când oamenii stăteau la coadă chiar și 24 de ore până să ajungă la racla sfântă.

”Am stat foarte puțin la coadă, anii trecuți nu a fost așa - anul trecut am stat câte o oră cel puțin”, a spus un credincios.

Masa pelerinilor se va păstra și anul acesta, chiar dacă este pandemie.

Mii de sarmale se pregătesc la foc continuu pentru sfânta zi de joi.

”În fiecare an facem cu mare drag. Folosim carne tocată, carne de porc, de vită, plus legume, morcovi, ceapă și, chiar dacă sunt meticuloase, să știți că le facem cu mare drag”.

”Direcția Creșe participă la masa pelerinului cu 12.000 de sarmale, care vor fi împărțite, din câte știu, la rând, când vor ieși pelerinii de la slujbă”, a declarat Mihaela Ghioca, director Direcția de Creșe Iași.

Sarmalele vor fi puse în caserole, ca să se evite aglomerația și se vor împărți, joi, imediat după slujba închinată Ocrotitoarei Moldovei, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca nu dati sarmale, nu vine niciun credincios
0
0
Foarte bine. Vedeti ce a spus Alecsandru Lapusneanu. Nimic nu s-a schimbat. Mentaliatea feudala este in floare.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218