REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
18.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică în timpul spectacolului de Revelion din Piaţa Ovidiu

Peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică în timpul spectacolului de Revelion din Piaţa Ovidiu

Replica API 31 decembrie 2016 | 00:00 319

Peste 50 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanţa şi agenţi ai firmelor de pază, vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe timpul spectacolului „Revelion 2017”, organizat de Primăria Constanţa. La acest spectacol se estimează participarea a peste 10.000 de constănţeni.

Pentru realizarea accesului în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor, traficul auto în zona peninsulară va fi restricţionat de la ora 18.00 până la ora 02.30, pe strada Ecaterina Varga, începând de la intersecţia acesteia cu strada Negru Vodă; bulevardul Tomis, începând de la intersecţia cu strada Traian; strada Vasile Alecsandri, începând de la bd. Tomis; strada Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, începând de la strada Remus Opreanu. Pentru asigurarea fluenţei traficului şi pentru evitarea incidentelor ce pot apărea în timpul sosirii şi plecării publicului, spectatorii şi riveranii sunt sfătuiţi să parcheze autoturismele în următoarele zone: str. Traian-Judecătorie, Termele Romane, parcarea Poarta 1, bld. Elisabeta şi Portul Tomis.

De asemenea, zona în care se va desfăşura evenimentul va fi delimitată cu garduri metalice, iar în zonele de acces se va efectua control preventiv corporal şi al bagajelor, împreună cu firma de pază. Jandarmeria Constanţa sfătuieşte persoanele care vor participa la manifestările destinate petrecerii Revelionului să respecte câteva măsuri de siguranţă. Astfel, cei care vor fi prezenţi în zonele publice de desfăşurare a petrecerii sunt rugaţi să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete), să nu aducă la spectacol artificii, petarde, sticle sau cutii metalice cu băuturi alcoolice, să nu arunce cu obiecte către scenă, să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale, să acorde sprijin forţelor de ordine pentru asigurarea ordinii publice şi să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102