REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Peştera sărbătoreşte Ziua Comunei, alături de artişti renumiţi

Peştera sărbătoreşte Ziua Comunei, alături de artişti renumiţi

Replica API 1 mai 2014 | 00:00 180

Anul trecut, peste localnicii din comuna Peştera au venit puhoaiele care au distrus tot ce au găsit în cale. Primăria, unităţile de învăţământ, dispensarul au fost grav afectate de şuvoaiele de apă. De atunci, şeful administraţiei locale, se chinuie să obţină de la stat fonduri pentru construcţia unor punţi pietonale pentru prevenirea inundaţiilor. De fapt, aceasta este cea mai mare grjă a alesului local. Numai că, autorităţile statului nu-i dau nici o mână de ajutor în vederea realizării acestei investţii, în ciuda solicitărilor transmise. "N-avem finanţări pentru proiecte pentru că Guvernul ăsta se plimbă cu bărcuţa. Aşteptăm ca instituţiile care gestionează miliarde de euro să-şi facă datoria în raport de promisiunile care le-au făcut fiecărei comunităţi. Am depus din iunie documentele pentru finanţarea unor poduri, punţi pietonale, am revenit cu fundamentarea care certifică urgentarea acestei investiţii fără de care nu vom trăi în linişte în comuna Peştera pentru riscul ăsta de inundaţii care planează asupra oamenilor şi nu am primit răspuns. Am revenit cu solicitări la Mediu, la Ministerul Dezvoltării, la cabinetul Primului Ministru, la Consiliul Judeţean Constanţa, la Prefectură. Noi aşteptăm, sperăm să-şi facă datoria", a declarat Valentin Vrabie. Până când va primi un răspuns, edilul se va concentra pentru organizarea unui eveniment foarte important pentru localnici, ce va fi sărbătorit pe 10 mai. "De 1 mai muncim, ne pregătim pentru Ziua Comunei. Mai avem de pus la punct strategia", a conchis alesul local, care va oferi o petrecere pe cinste locuitorilor, de ziua lor. Evenimentul, numit tradiţional "Sărbătoarea Florii de Salcâm", va fi moderat de către Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, şi vor urca pe scenă nume sonore precum: Taraful din Clejani, Mariana Culda, Sorin Şuteu, Edy Band, Mariana Edulescu, Georgiana Lepădat şi Româncuţele. De asemenea, lista artiştilor continuă cu Maria Spânu, Gheorghe Luca, Nikolaos Papadopoulus, Mirela Pană, Cabaret Unique, Adriana Ocheşeanu, Taraful Curtea Domnească, Gramoste, Mihai Mărgineanu şi Horia Brenciu.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367