REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Petrișor Olteanu, absolvent al Academiei Navale, condamnat pentru spălare de bani

Petrișor Olteanu, absolvent al Academiei Navale, condamnat pentru spălare de bani

Replica API 26 octombrie 2015 | 00:00 286

Petrişor Olteanu, din Ovidiu, trimis în judecată pentru infracţiunea de spălare de bani, a fost condamnat de Tribunalul Constanța la 4 ani și 6 luni de închisoare. Menţionăn că individul, în vârstă de 32 de ani, absolvent al Academiei Navale, este acuzat că, în perioada 2013 – 2015, a falsificat la domiciliul său şi în alte locaţii, documente oficiale, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, documente auto constând în asigurare tip carte verde, certificate de înmatriculare, certificate de inspecţie tehnică şi tichete, în schimbul primirii unor sume de bani cuprinse între 150 euro pentru falsificarea unei cărţi de identitate şi 600 lei pentru falsificarea unui permis de conducere. Astfel, la data de 24 martie a.c. inculpatul a fost prins în flagrant de lucrătorii de poliţie de frontieră, în timp ce preda unui investigator sub acoperire o carte de identitate falsificată pe numele unei tinere şi primea suma de 600 lei pentru falsificarea altei cărţi de identitate. Au urmat pecheziţii domiciliare, după care suspectul a fost reţinut şi, pe 25 martie, a fost arestat. Precizăm că decizia Tribunalului Nu este definitivă.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369