rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fanii ploieştenilor au scandat lozinci anti-maghiare

Petrolul a remizat cu Astra, scor 0-0, în prima manşă a semifinalelor

Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, miercuri seară, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în prima manşă a semifinalelor Cupei României-Timişoreana, conform Mediafax. Partida a fost una foarte echilibrată, cu puţine ocazii importante pentru vreuna dintre cele două formaţii. Cei mai periculoşi oameni ai celor două formaţii au fost Teixeira şi Budescu, deşi al doilea a prins mai puţin de 20 de minute. Astra a fost mai insistentă în prima repriză, iar William De Amorim (16) a şutat peste poartă din unghi. După ce Tamuz (22) a tras peste poartă, din întoarcere, din marginea careului, oaspeţii au avut o şansă notabilă, prin Ben Youssef (25), însă tunisianul a trimis balonul peste poartă, scrie Agerpres. Oaspeţii au controlat şi debutul părţii secunde, fără a-şi crea ocazii clare. Răzvan Lucescu a mutat ofensiv şi acest lucru s-a văzut şi pe teren, unde Petrolul a preluat frâiele jocului, ratând ocazii prin Fernandez (65) şi Cămară (67). Pe final situaţia s-a echilibrat şi fiecare echipă a avut şansa să marcheze golul victoriei: Budescu a executat periculos o lovitură liberă (85), dar portarul Pecanha a respins, iar Teixeira (87) a tras puternic din afara careului, puţin peste poarta lui Lung jr. Petrolul a trimis pe teren pe: Pecanha - Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme - De Lucas (Fernandez '60), Hoban - Priso (Zicu '71), Albin, Teixeira - Tamuz (Camara '55). Astra Giurgiu a folosit următorii fotbalişti: Lung - Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais - Yahaya - Yoda, Seto (Budescu '73), Laban, De Amorim (Enache '80) - Yazalde (Bukari '78). Cartonaşe galbene au primit jucătorii Priso '4, De Lucas '58, Beţa '75, Hoban '88 / Yahaya '56. Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Cristian Balaj, ajutat la cele două inii de Octavian Şovre şi Miklos Nagy, în timp ce rezervă a fost Ovidiu Artenie. Arbitrii adiţionali au fost Adrian Comănescu şi Cătălin Popa. Observatorii partidei au fost Octavian Goga şi Adrian Vidan. La meci au asistat aproximativ 10.500 de spectatori, printre care şi 35 de fani ai Astrei Giurgiu. Înainte de începerea partidei, fanii Petrolului au scandat lozinci anti-maghiare. La meci a asistat şi selecţionerul Victor Piţurcă, alături de noul său secund, Valeriu Răchită, dar şi de Eugen Neagoe. În urma acestei remize, soarta calificării se va decide la returul de pe 16 aprilie, care se va juca la Giurgiu, notează şi gsp.

joi, 27 martie 2014148
Comentarii
mai mult...SPSportRT
22 iul 00:00SportDinamo - Craiova 0-2. Oltenii se impun la capătul unui meci în care fotbalul a trecut în plan secund

Fotbalul a căzut în plan secund pe Arena Naţională, din momentul în care Eugen Neagoe a suferit infarct ventricular...340

22 iul 00:00SportDarren Cahill, impresionat de felul în care a fost primită Simona Halep la Constanța: „Își iubește țara”750
22 iul 00:00SportGabi Tamaș, de negăsit! S-a întors în țară și a fugit de la echipă: a petrecut în club și a lipsit de la antrenament, clubul anunță poliția807
22 iul 00:00SportLiga I: Poli Iaşi - Astra Giurgiu 1-0

Politehnica Iaşi a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci...213

22 iul 00:00SportAlina Cheru şi Alina Zaharia, campioane europene la CE de Judo Kata din Spania161
22 iul 00:00SportPatricia Ţig, învinsă de Elena Rîbakina, în finala turneului BRD Bucharest Open231
22 iul 00:00SportDavid de Gea (Manchester United) va deveni portarul cel mai bine plătit din lume

Portarul spaniol David de Gea este pe punctul de a semna un nou contract cu Manchester United, care îl va face cel mai...210

22 iul 00:00SportJaqueline Cristian şi Gabriela Ruse au pierdut finala de dublu la BRD Bucharest Open183
22 iul 00:00SportAtletism: Claudia Bobocea, locul 8 în proba de 1.500 de la Londra (Liga de Diamant), a obţinut calificarea la JO 2020175
22 iul 00:00SportZidane vrea ca Bale să plece cât mai rapid de la Real Madrid

Atacantul galez Gareth Bale trebuie să părăsească cât mai rapid Real Madrid, a declarat antrenorul francez Zinedine...239

21 iul 00:00SportManny Pacquiao, campion mondial la 40 de ani, face din nou istorie! L-a bătut pe unul dintre cei mai duri campioni696
20 iul 00:00SportSimona Halep și Toni Iuruc, noul ei iubit, surprinși ținându-se de mână: cine e partenerul campioanei de la Wimbledon2717
Vremea
27.9°19.9° - 27.9° luni, 22 iulie 2019
cer fragmentatUmiditate: 32%
Vânt: 5.62 m/s din SSE
Presiune: 1016.08 milibari

Loto
6/4912728353740
5/4011829363940
joker92629364011
Horoscop
mai mult...Replica
22 iul 20:05ReplicaLECŢIE PENTRU 'BIZONI'. INDIVIDUL care a rămas cu SUV-ul blocat în mare, AMENDAT cu 10.000 de lei! VIDEO

...2029

22 iul 16:45ReplicaSALVAMAR din Costinești, AGRESAT de iubitul unei turiste care se aventurase în mare

Un salvamar, în vârstă de 43 de ani, duminică, 21 iulie, s-a prezentat la sediul Poliției stațiunii Costinești,...2343

22 iul 16:28ReplicaHAOS! Accident rutier cu mai multe victime, la ieșire din Topraisar!

Un accident rutier a avut loc luni, 22 iulie, la ieșire din Topraisar spre Constanța. Potrivit primelor infomații,...3436

22 iul 00:00ReplicaAfaceristul Vasile Frîncu, condamnat DEFINITIV pentru evaziune fiscală

Afaceristul Vasile Frîncu nu scapă de condamnare în dosarul în care a fost acuzat de evaziune fiscal. După 5 ani de...2280

Local
22 iul 00:00LocalCe trebuie să ştiţi despre transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autorităţile străine

Aţi revenit în ţară şi aţi obţinut peste hotare acte de stare civilă întocmite de autorităţile străine?...300

22 iul 01:43LocalUn copil, DISPĂRUT de pe o plajă din Mamaia, GĂSIT de polițiști

Polițiștii stațiunii Mamaia au fost sesizati, în jurul orei 13.20, despre dispariția unui minor, de pe o plajă din...2387

22 iul 02:08LocalPrichindeii, așteptați alături de Zbumzzi, în Țara Piticilor

Ce poate fi mai plăcut în vacanța mare, pentru copii, dar și pentru părinți, decât activitățile recreative în...334

22 iul 02:03LocalACȚIUNEA TRUCK & BUS. Polițiștii verifică mijloacele de transport persoane

Polițiștii rutieri vor controla, zilele acestea, autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport...659

22 iul 02:07LocalHoț din Eforie, prins în flagrant pe plaja din Vama Veche

La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au...897

22 iul 02:06LocalIdentificat de polițiștii din Mangalia, după comiterea unei infracțiuni de furt calificat

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției...1270

22 iul 02:06LocalDonație de la voluntarii LIONS către Spitalul Județean Constanța

Întotdeauna o inima mare poate face lucruri minunate, însa imaginați-vă ce pot face inimile a 1.500 de oameni? Numai...598

22 iul 02:05LocalAccident la intrare în Valu lui Traian

Intrarea în localitatea Valu lui Traian, dinspre Constanța, este o zonă unde în mod frecvent au loc accidente...1590

22 iul 02:04LocalAccident în Ovidiu. Victima este un pieton

Un accident rutier a avut loc duminică, 21 iulie a.c., în cursul dimineții, la ora 09.30. Victima este un pieton, iar...715

22 iul 01:44LocalComerțul ambulant pe plajă, sancționat de polițiști în stațiunile Saturn, Eforie și Mamaia

La data de 19 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 - 12.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au...819

Politică
22 iul 00:16PoliticăAndrei Stoican - candidatul Partidului ADER pentru alegerile prezidenţiale

Andrei Stoican va candida la alegerile prezidenţiale din partea Partidului "Ader la Democraţie, Educaţie şi...408

22 iul 02:12PoliticăCioloş: Prea puţin mă interesează părerea lui Dăncilă cu privire la activitatea mea de comisar european

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că "prea puţin" îl...318

22 iul 02:12PoliticăMinistrul Finanţelor anunţă că săptămâna viitoare va fi luată o decizie cu privire la rectificarea bugetelor locale

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a informat, duminică, că săptămâna viitoare va fi luată o...301

22 iul 02:11PoliticăFifor: Barna luptă pentru protejarea intereselor proprii

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că preşedintele USR, Dan Barna, luptă pentru "protejarea"...293

22 iul 02:10PoliticăViorica Dăncilă îi răspunde Gabrielei Firea: „Când ieși în spațiul public și îți ataci colegii, o faci doar pentru imagine“

Viorica Dăncilă spune despre declarațiile recente ale Gabrielei Firea că îi va răspunde în interiorul partidului....347

22 iul 02:08PoliticăViorel Cataramă e nimicitor: Dacian Cioloș e un comunist, Dan Barna e un neomarxist care luptă împotriva capitalului autohton și sprijină numai multinaționalele

Alianța USR-PLUS a stabilit, în urma unor negocieri interne, ca Dan Barna să fie candidatul alianței la...578

22 iul 02:08PoliticăConsiliul Județean Constanța oferă Poliției Constanța CINCI aparate DRUGTEST

Consiliul Județean Constanța va preda, luni, 22 iulie a.c., cinci aparate DrugTest către polițiștii din cadrul...872

22 iul 01:56PoliticăDeputatul Dobre intră în RĂZBOI cu conducerea PSD Constanţa, după tentativa de numire a Marilenei Dragnea la Mamaia SA

Deputatul Pro România Mircea Titus Dobre reacţionează dur după tentativa de numire a Marilenei Dragnea la conducerea...1556

22 iul 01:57PoliticăEugen Teodorovici: 'Noi oferim cele mai bune guvernări, cei mai buni premieri, cei mai buni primari, parlamentari şi, de ce nu, cel mai bun PREŞEDINTE'

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, susţine că ”toţi marii paşi înainte ai acestei ţări s-au...383

22 iul 01:56PoliticăGabriela Firea: 'Intru în cursa pentru prezidențiale! Doamna premier are aceleași instrumente preluate de la domnul Dragnea'

Gabriela Firea a declarat că intră în competiția pentru prezidențiale deoarece lucrurile nu merg în „direcția...1014

Monden
22 iul 17:57MondenBianca Drăgușanu, la distracție în club cu Alex Bodi

Bianca Drăgușanu a fugit la mare în weekend, în compania iubitului ei, Alex Bodi. Vedeta și actualul ei iubit s-au...295

22 iul 00:00MondenCornelia Catanga a fost externată. Monica Pop a dat detalii despre starea artistei

Medicul oftalmolog Monica Pop a anunțat, în urmă cu două zile, că a vizitat-o pe Cornelia Catanga la spital și că...253

22 iul 17:45MondenTrupele fenomen ale anilor ‘90 s-au reunit pe aceeaşi scenă

Săptămâna care se încheie a fost una de foc pentru cele mai îndrăgite trupe ale anilor ‘90. Toate s-au reunit,...242

22 iul 02:24MondenCristina Spătar, despre divorțul de fostul soț: „Nu am primit nici un leu de la el“

Cristina Spătar trăiește de ceva vreme o frumoasă poveste de dragoste alături de bărbatul care îi face zilele...430

22 iul 00:00MondenPrimele poze cu Adelina Pestriţu în rochie de mireasă. Toate ţinutele de la nuntă au fost de covorul roşu

A venit ziua cea mare pentru Adelina Pestriţu (32 de ani), acel moment mult aşteptat în care a îmbrăcat rochia de...361

22 iul 00:00MondenCe fată frumoasă are Johnny Depp! Seamănă leit cu Vanessa Paradis în tinereţe

La vârsta de numai 20 de ani, Lily-Rose Depp, fiica Vanessei Paradis (46 de ani) şi a actorului Johnny Depp (56 de...258

22 iul 00:00MondenNoul album al lui Beyonce, „o declaraţie de dragoste pentru Africa“

"O declaraţie de dragoste pentru Africa" cu mai mulţi artişti de pe continent, dar şi cu vedete americane precum...167

22 iul 00:00MondenPrinţul George al Marii Britanii împlineşte 6 ani

Anul trecut, fiul cel mare al ducilor de Cambridge a apărut la balconul Palatului Buckingham şi a făcut o plimbare...248

22 iul 00:00MondenTrump este gata să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că este gata să garanteze personal pentru rapperul american...191

22 iul 00:00MondenNatalie Portman se întoarce la franciza "Thor" în rolul unei versiuni feminine a super-eroului

Natalie Portman se va întoarce la franciza "Thor" în rolul unei versiuni feminine a super-eroului principal,...181

Mapamond
22 iul 00:00MapamondProblema migranţilor: ''Ajunge'' cu alegerile făcute doar la Paris şi Berlin, afirmă Matteo Salvini

Franţa şi Germania nu pot decide singure politicile privind migraţia, ignorând solicitările ţărilor cele mai...190

22 iul 00:00MapamondComemorarea atentatului eşuat împotriva lui Hitler: "Sunt momente în care nesupunerea poate fi o datorie"

Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al...204

22 iul 00:00MapamondMarea Britanie: Mii de manifestanţi anti-Brexit pe străzile Londrei

Opozanţi ai Brexitului au manifestat sâmbătă la Londra desfăşurând în aer un uriaş balon portocaliu care îl...183

22 iul 00:00MapamondBritish Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă

British Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă pentru a permite o...191

22 iul 00:00MapamondCanada: Fiul unui şef al poliţiei australiene a fost găsit mort în Columbia Britanică

Una din cele două victime ale crimelor "suspecte" petrecute în această săptămână în Vestul canadian este fiul...195

22 iul 00:00MapamondAutorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie

Autorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie...162

22 iul 00:00MapamondZeci de mii de manifestanţi proguvernamentali la Hong Kong

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă în Hong Kong pentru a-şi exprima sprijinul pentru poliţie şi guvernul...155

22 iul 00:00MapamondFalsa ameninţare cu bombă pe o cursă Lufthansa la Belgrad: Autorul apelului spera să obţină o întâlnire cu o însoţitoare de bord

Un bărbat sârb de 65 de ani a mărturisit în faţa unui tribunal sâmbătă că a sunat pentru a anunţa o falsă...168

22 iul 16:54MapamondTreizeci şi trei de migranţi, răniţi într-un accident rutier în Macedonia de Nord

Treizeci şi trei de migranţi au fost răniţi vineri într-un accident rutier în Macedonia de Nord după ce vehiculul...173

22 iul 00:00MapamondBărbatul suspectat că a incendiat Kyoto Animation în Japonia credea că studioul i-a plagiat romanul

Bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie în care au murit 33 de oameni în Japonia, cel mai grav atac...157

Sănătate
18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...742

17 iul 00:24SănătateSpitalul de Boli Infecțioase Constanța așteaptă fonduri europene pentru REPARAȚII CAPITALE!

Un compartiment de terapie intensivă dat în folosință de anul trecut, paturi noi în tot spitalul, un laborator de...1186

17 iul 00:19SănătateÎNGRIJORĂTOR! CREȘTE numărul constănțenilor infectați cu HIV/SIDA!

Numărul constănțenilor diagnosticați cu infecția HIV/SIDA este în creștere. Aceasta este constatarea medicilor de...1869

17 iul 00:19SănătateToxiinfecţiile alimentare au 'umplut' Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Atenție mare la alimentele pe care le consumați, spălați-le bine înainte, la fel și mâinile, pentru a reduce...1433

15 iul 01:48SănătateProdusele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ au un conţinut ridicat de zahăr, avertizează OMS

Produsele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ conţin deseori prea multe zaharuri, iar informaţiile de...526

15 iul 22:47SănătateMalformații cardiace și congenitale, operate la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”

O echipă de chirurgi cardiologi se va afla, în perioada 21 – 28 septembrie a.c. la Spitalul Clinic de Urgență...434

12 iul 00:35SănătateBătaie de joc: medic NEPLĂTIT din 2015! Spitalul CF RECUNOAŞTE, dar zice că NU are bani

Spitalul Universitar Constanţa nu o mai scoate la liman cu datoriile! Pe de o parte, se confruntă cu popririle pe...2698

11 iul 02:07SănătatePlatforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Casei...586

9 iul 01:28SănătateCentrul de Sănătate Năvodari este preluat de Spitalul Județean Constanța

Centrul de Sănătate Multifuncțională Năvodari este preluat, luni, 8 iulie a.c., de Spitalul Clinic Județean de...1452

8 iul 00:00SănătateTESTARE GRATUITĂ pentru BOALA CELIACĂ la Constanța!

Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten lansează prima Caravană Națională „România fără gluten”,...1147