REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Phoebe Waller-Bridge şi Quentin Tarantino, marii câştigători ai galei Critics' Choice Awards

Phoebe Waller-Bridge şi Quentin Tarantino, marii câştigători ai galei Critics' Choice Awards

Replica API 14 ianuarie 2020 | 00:00 356

Phoebe Waller-Bridge

Phoebe Waller-Bridge continuă sezonul prolific de distincţii după ce serialul ''Fleabag'' a primit cele mai multe premii în categoria televiziune duminică seară la gala Critics' Choice Awards, ''Once Upon A Time... In Hollywood'', în regia lui Quentin Tarantino, fiind desemnat ''cel mai bun film'', informează Press Association.

Cu mai puţin de o lună înainte de decernarea Oscarurilor, pelicula semnată de Tarantino despre Los Angeles-ul a anilor '60 a fost desemnată cel mai bun film al anului, devansând celelalte pelicule nominalizate, printre care ''The Irishman'', ''1917'' şi ''Marriage Story''.

La categoria cel mai bun regizor au fost desemnaţi doi câştigători, Bong Joon Ho, realizatorul ''Parasite'', şi Sam Mendes, regizorul peliculei ''1917'', după ce membrii cu drept de vot ai Broadcast Film Critics Association nu au reuşit să-i departajeze.

Joaquin Phoenix a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea unui individ singuratic şi frământat în pelicula ''Joker'', iar Renee Zellweger a fost desemnată cea mai bună actriţă pentru întruchiparea lui Judy Garland în filmul biografic ''Judy''.

Quentin Tarantino

La categoria cel mai bun actor în rol secundar, Brad Pitt a fost desemnat câştigător pentru rolul cascadorului din ''Once Upon a Time... in Hollywood'', iar Laura Dern, cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea unei avocate nemiloase specializate în divorţuri în ''Marriage Story''.

Vedetele filmului ''The Irishman'', Robert De Niro şi Al Pacino, au urcat împreună pe scenă pentru a primi premiul pentru cea mai bună distribuţie a unui lungmetraj.

Tarantino a mai câştigat la categoria cel mai bun scenariu cu ''Once Upon A Time... In Hollywood'', iar Eddie Murphy, recompensat cu premiul pentru întreaga activitate, deţine totodată rolul principal în ''Dolemite Is My Name'', desemnată cea mai bună comedie.

La categoria cea mia bună animaţie, pelicula ''Toy Story'' a fost desemnată învingătoare.

În domeniul producţiilor de televiziune, Waller-Bridge a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un serial de comedie pentru rolul din ''Fleabag'', declarând în faţa publicului din Barker Hangar, Santa Monica, că este surprinsă că a primit atât de multe aprecieri din partea criticilor de specialitate pentru crearea unui personaj ''care se uită la propriu în cameră şi spune 'ma doare în cot de voi'''. ''Vă mulţumesc că aţi depăşit acest moment'', a mai spus actriţa.

Waller-Bridge, care a fost recompensată şi cu premii Emmy şi Globuri de Aur pentru cel de-al doilea sezon din ''Fleabag'', a spus că munca la acest serial a fost ''cea mai interesantă experienţă pe care o voi avea probabil vreodată''.

Andrew Scott, partenerul lui Waller-Bridge în acelaşi serial, interpretul rolului preotului, a câştigat la categoria cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie.

Cel mai bun serial dramatic a fost desemnat ''Succession'', iar cel mai bun actor în rol secundar a fost desemnat Stellan Skarsgard pentru personajul din serialul în format limitat ''Chernobyl''.

Gala Critics' Choice Awards, printre ultimele ceremonii importante din lumea filmului înaintea Oscarurilor, a fost prezentată de actorul Taye Diggs. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614