REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Piața asigurărilor din România este stabilă, caracterizată de îmbunătățirea indicatorilor de prudențialitate și de lichiditate

Piața asigurărilor din România este stabilă, caracterizată de îmbunătățirea indicatorilor de prudențialitate și de lichiditate

Replica API 23 octombrie 2017 | 00:00 262

ASF:

ASF:

Piața asigurărilor din România este una stabilă, caracterizată de îmbunătățirea indicatorilor de prudențialitate și de lichiditate, rezultă din analiza efectuată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în urma raportărilor trimise de societățile de asigurare, potrivit unui comunicat al instituției, scrie Agerpres.

Conform datelor raportate, pentru prima dată toți asigurătorii îndeplineau, la data de 30 iunie 2017, cerințele minime de capital (MCR) și cerințele de capital de solvabilitate (SCR), conform Regimului Solvency II.

ASF precizează că valoarea fondurilor proprii eligibile, la finalul primului semestru al anului 2017, pentru a acoperi cerința minimă de capital MCR s-a ridicat, la nivelul întregului sistem, la 4,69 miliarde lei, în timp ce valoarea fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi SCR a fost de 4,96 miliarde lei.

În ceea ce privește lichiditatea societăților de asigurare, analiza ASF relevă faptul că, în primul semestru al anului 2017, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor generale este în valoare de 2,63. În același timp, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor de viață este în valoare de 5,03. Cei doi indicatori sunt supraunitari, ceea ce indică un nivel foarte bun al lichidității la nivelul pieței asigurărilor.

"Piața asigurărilor din România a depășit momentul dezechilibrelor și este astăzi una stabilă, profitabilă și pe un trend consolidat de creștere. Ne îndreptăm spre o maturizare a pieței, potențialul de dezvoltare fiind unul considerabil. În acest fel se creează premisele ca serviciile oferite consumatorilor să fie la un standard ridicat", a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu.

Potrivit datelor transmise de asigurători, la 30 iunie 2017, din analiza de supraveghere off-site s-a constatat că ponderea cea mai mare în structura plasamentelor realizate de societățile de asigurare era deținută de titlurile de stat cu 70% din totalul plasamentelor, ceea ce denotă o politică de investiție prudentă pentru investirea primelor încasate de la asigurați. Printre instrumentele preferate de asigurători s-au aflat și titlurile în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), valoarea acestora reprezentând aproximativ 10% din valoarea plasamentelor realizate la nivelul întregii piețe de asigurări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218