REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Piața auto din România a înregistrat în iunie cel mai semnificativ avans din UE

Piața auto din România a înregistrat în iunie cel mai semnificativ avans din UE

Replica API 17 iulie 2017 | 00:00 281

ACEA:

ACEA:

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană (excluzând Malta) au crescut cu 2,1% în iunie, la 1,49 milioane - cel mai ridicat nivel din 2007, înaintea crizei financiare - în timp ce România a raportat cel mai semnificativ avans, arată datele publicate vineri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmit Reuters și Bloomberg.

Piața auto din România a înregistrat o creștere de 47% în iunie, fiind înmatriculate 8.030 de autoturisme, față de 5.462 de vehicule în perioada similară din 2016. În iunie 2016, România raporta cel mai semnificativ declin al vânzărilor de automobile în Europa, de 36,7%.

În rândul primelor cinci piețe europene, livrările au scăzut luna trecută în Germania și Marea Britanie cu 3,5% și, respectiv, 4,8%, în timp ce Italia, Franța și Spania au raportat creșteri de 12,9%, 1,6% și, respectiv, 6,5%, arată datele ACEA.

În primul semestru din 2016, vânzările auto în Uniunea Europeană au crescut cu 4,7%, la 8,21 milioane autoturisme, față de perioada similară din 2016, când s-au livrat 7,84 milioane de vehicule.

Toate marile piețe au contribuit pozitiv la creșterea generală din perioada ianuarie — iunie 2017, în special Italia (8,9%), Spania (7,1%), Germania (3,1%) și Franța (3%), exceptând Marea Britanie, unde s-a înregistrat un declin de 1,3%.

Piața auto din România a înregistrat o creștere de 27% în primul semestru din 2017, fiind înmatriculate un număr de 45.008 de autoturisme, față de perioada similară din 2016, când s-au livrat 35.452 de vehicule.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218