REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Piaţa Tomis III, de "vis": etnobotanice şi cuţite

Piaţa Tomis III, de "vis": etnobotanice şi cuţite

Replica API 21 ianuarie 2014 | 00:00 239

Depistaţi de jandarmi

Depistaţi de jandarmi

Piaţa Tomis III din municipiul Constanţa se transformă încet, dar sigur, în "raiul" infracţiunilor. Un echipaj de jandarmerie a surprins duminică seara, ora 20.30, un tânăr care avea asupra lui un briceag ascuns în geacă, spunând că trebuie să se apere de oamenii răi. După o jumătate de oră, în aceeaşi zonă, a fost depistat un tânăr care vroia să-şi confecţioneze o ţigaretă, având asupra lui patru plicuri care conţineau o substanţă de culoare verde. Mai exact, jandarmii au observat în apropierea Pieţei Tomis III, un bărbat euforic, agitat şi care, la vederea militarilor, a făcut la "stânga-mprejur" şi a mărit pasul. A fost somat prin voce, s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar. Asupra lui C.A., de 21 ani, din Constanţa, jandarmii au găsit ascuns în mâneca stângă de la haină, un briceag cu mâner metalic, cu lama de 10 cm, în lungime totală de 21 de cm. A declarat echipajului că poartă briceagul asupra lui pentru autoapărare, "să mă apăr de cei răi....". Tânărului i-au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de a purta în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, acestea urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. O jumătate de oră mai târziu, în aceeaşi zonă, jandarmii au observat o persoană care-şi confecţiona o ţigară şi a început să se agite la vederea militarilor. A aruncat ţigara şi a mărit pasul. A fost somat, s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţinea. Asupra lui M.B., de 19 ani, din Constanţa, jandarmii au găsit în buzunarele de la haină, patru plicuri care conţineau o substanţă de culoare verde. Cel în cauză a declarat că-şi consumă substanţa uscată sub formă de ţigări etnobotanice. Acestuia i-au fost întocmite actele de constatare a faptei, iar cele patru plicuri şi ţigara descoperite au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614