REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Piatra folosită la Autostrada Soarelui se fură în complicitate cu o firmă de pază

Piatra folosită la Autostrada Soarelui se fură în complicitate cu o firmă de pază

Replica API 21 mai 2011 | 00:00 217

Firmele subcontractoare ale FCC Astaldi se ţin de "şmecherii", susţine Palaz:

Firmele subcontractoare ale FCC Astaldi se ţin de "şmecherii", susţine Palaz:

La mijlocul lunii iulie 2011, un tronson al Autostrăzii Soarelui (Medgidia-Constanţa) şi cel al centurii de ocolire a municipiului vor putea fi deschise circulaţiei, a dat asigurări prefectul Claudiu Iorga Palaz, la sfârşitul întâlnirii pe care a avut-o, vineri, cu primarii şi firmele implicate în executarea lucrărilor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că problemele legate de exproprieri au fost rezolvate, însă procedurile de descărcare arheologică în două zone ale autostrăzii încă nu au fost finalizate. În cazul descoperirilor arheologice de la Valea Dacilor, descărcările arheologice sunt programate pentru luna iunie a.c.

"Singurele probleme ridicate sunt cele legate de descoperirile arheologice şi descărcările de sarcină, mai ales descoperirile realizate pentru Valul Mic de pământ din zona Valea Dacilor, unde se pune problema unor necropole, precum şi necropolele descoperite la sud de localitatea Valu lui Traian. Referitor la vestigiile istorice, am propus ca parcările care se fac pentru refugiu în autostradă să fie realizate cât mai aproape de aceste vestigii pentru a putea fi puse în valoare, pentru ca turiştii să îmbine utilul cu plăcutul. Reprezentanţii ministerului au luat în calcul aceste aspecte. Cât despre termenul de finalizare a descărcărilor arheologice, fac precizarea că au fost stabilite în luna iunie. În rest, nu sunt probleme legate de exproprieri sau de identificări de terenuri", a afirmat prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz. Prefectul a mai spus că se impune inclusiv rezilierea unor contracte pe care FCC Construction Astaldi, executantul autostrăzii, le-a încheiat cu unele firme subcontractoare din cauza faptului că nu îşi fac treaba. "Am ridicat problema subcontractorilor pe care îi are firma care se ocupă de centura Constanţei. Am informaţii că multe din firmele subcontractoare nu-şi fac treaba, se ţin de şmecherii şi am considerat că este necesar să le fie analizată activitatea, în condiţiile în care doresc să încaseze bani fără să execute lucrările. Am informaţii inclusiv că piatra care ajungea la Cumpăna intra pe o parte şi era cărată pe cealaltă parte cu ajutorul unei firme de pază. Modul acestora de lucru impune rezilierea contractelor cu cei care nu-şi fac treaba. Sunt 29 de firme subcontractoare, iar unele dintre acestea nu lucrează, nu au forţa necesară pentru a face lucrarea. Dacă se reziliază contractele, lucrările respective pot fi date celorlalte firme care au forţă şi astfel nu se vor întârzia lucrările la autostradă", a mai spus Palaz.

Iată ruta pe care se va circula de la data de 15 iunie!

El a mai spus că speră ca la data de 15 iulie să se poată circula pe un tronson al autostrăzii Medgidia-Constanţa şi pe un altul al centurii ocolitoare a municipiului Constanţa. "Sperăm ca din data de 15 iulie să se poată circula din zona Valea Dacilor până pe DN 3, la intrarea în municipiul Constanţa, iar de aici pe varianta ocolitoare până la Agigea. Astfel, va fi decongestionat traficul greu din municipiul Constanţa", a explicat Claudiu Palaz. El a mai precizat că nu ştie deocamdată dacă circulaţia pe tronsoanele respective se va desfăşura pe o bandă sau două benzi.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614