REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Piesa ‘Ce vine după’ de la FF Theatre ajunge la Constanţa

Piesa ‘Ce vine după’ de la FF Theatre ajunge la Constanţa

Replica API 21 februarie 2018 | 00:00 280

Ce urmează după o poveste bună, spusă pe scenă? Una și mai bună, evident. Sau poate și… nebună, după cum susține Florin Frățilă, directorul teatrului independent FF Theatre. După premiera din București, Florin pregătește împreună cu colegii lui o reprezentație a piesei „Ce vine după”, de Mihai Ignat, și la Constanța.

Nimic nu pare interzis sau suficient de nebunesc când vine vorba de războiul dintre sexe. Nici măcar recăsătorirea cu un animal. Spectacolul „Ce vine după” deschide ușa către tărâmul nebunesc al veșnicului război, acolo unde orgoliile domină, partenerul de viață ajunge să fie un străin, iar dragostea nu are sub nicio formă rolul principal. Unde va duce toată această nebunie, iubitorii de teatru vor afla joi, 22 februarie, de la ora 20:00, la restaurant Harlequin Mamaia.

„Se spune că iubirea te face să uiți de tine. Sau să îți pierzi mințile. Dar să vedeți cum e cu despărțirea, cu un divorț adevărat! Acolo e nebunie de-a dreptul”, spune Florin Frățilă care, împreună cu partenera lui de scenă, actrița Ioana Chelmuș, a și regizat spectacolul. Cei doi sunt convinși că toți spectatorii care vor veni să răspundă la întrebarea „Ce vine după” se vor regăsi, indiferent de vârstă, în certurile personajelor, în reproșurile și în replicile lor, tocmai pentru că aceste lucruri sunt atât de comune încât au devenit clișee, sunt universale și „când privești din exterior, ți se pare de-a dreptul amuzant”.

Dacă la prima vedere ar părea o dramă, lucrurile nu stau chiar așa. Mai ales că la toate acesta se adaugă și niște elemente misterioase, cum ar fi Turnul Eiffel, un motan, un pom și o bombă. Umorul și nebunia sunt ingredientele principale ale acestui show, dedicat tuturor celor pentru care imprevizibilul face diferența, iar momentele neașteptate și viteza cu care este construit dialogul transformă interacțiunea celor două personaje în ceva extrem de savuros.

„Ce vine după”

Distribuție: Florin Frățilă și Ioana Chelmuș

Data: Joi, 22 februarie

Ora: 20:00

Preț bilet: 35 lei (biletele se achită în maximum 24 de ore de la rezervare; locurile la spectacol se ocupă în ordinea sosirii, începând cu ora 19.00).

ATENȚIE! Spectacol interzis persoanelor sub 16 ani!

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218