REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Piețele din Rusia și Ucraina au devenit extrem de tensionate, de teama unei invazii iminente

Piețele din Rusia și Ucraina au devenit extrem de tensionate, de teama unei invazii iminente

Replica API 18 ianuarie 2022 | 00:00 675

Obligaţiunile ucrainene denominate în dolari şi obligaţiunile ruseşti au scăzut puternic luni, din cauza temerilor provocate de o posibilă invaziei a Rusiei în Ucraina, transmite Reuters.

În cazul obligaţiunilor ucrainene, spreadul acestora faţă de titlurile Trezoreriei SUA a depăşit nivelul de 10 puncte procentuale. Mai puţin de o duzină de ţări dintr-un indice al solidităţii care include peste 70 de ţări au spreaduri de peste 10 puncte procentuale, între care se află Venezuela, Zambia, Lebanon, Sri Lanka şi Ghana, acestea aflându-se fie în default fie în crize grave ale datoriilor, informează News.ro.

”Piaţa trebuie să ia în calcul probabilitatea unei invazii a Rusiei”, a declarat Viktor Szabo, analist la o firmă de administrare a activelor.

Statele Unite au avertizat săptămâna trecută că Rusia ar putea pregăti un pretext pentru a invada Ucraina dacă diplomaţia nu îşi va atinge obiectivele, după un ce un atac cibernetic de amploare asupra site-urilor guvernamentale ucrainene a răspândit mesajul ”temeţi-vă şi aşteptaţi-vă la ce este mai rău”.

Discuţiile dintre Moscova şi statele occidentale referitoare la desfăşurarea a zeci de mii de soldaţi de-a lungul graniţei cu Ucrauna nu au avut niciun rezultat.

Rusia neagă că plănuieşte atacarea Ucrainei, dar a spus că va lua măsuri militare nespecificate dacă revendicările sale, inclusiv promisiunea că alianţa NATO nu va primi Ucraina în cadrul acesteia, nu vor fi satisfăcute.

Spreadurile obligaţiunilor ucrainene, văzute ca o măsură a unor astfel de riscuri, s-au dublat deja din noiembrie, iar în prezent se află la niveluri atinse în martie 2020, în timpul turbulenţelor provocate pe pieţe de pandemia de Covid-19.

De asemenea spreadurile obligaţiunile Ucrainei sunt comparabile cu cele atinse când Rusia a anexat Crimeea. În martie 2014, spreadurile au urcat la peste 40 de puncte procentuale la începutul lui 2015, când Kievul aproape a intrat în default.

Obligaţiunile Ucrainei au continuat să scadă pe pieţele internaţionale. Unele au scăzut cu peste 3 cenţi, la aproape 80 de cenţi, după ce erau la nivelul de 100 de cenţi în urmă cu o lună.

”Ucraina a pierdut probabil accesul pe piaţa financiară, iar acest lucru i-ar putea complica planurile de finanţare în acest an”, a declarat Stuart Culverhouse, analist la firma Tellimer.

Ucraina va trebui să refinanţeze obligaţiuni de 1 miliard de dolari în septembrie.

Obligaţiunile Rusiei pe termen lung, denominate în dolari, au scăzut la rândul lor. Datele firmei Refinitiv arată că obligaţiunile Rusiei scadente în 2043 au scăzut cu peste 5 cenţi, iar multe alte obligaţiuni au atins cel mai scăzut nivel, după minimul din 2020 al pandemiei de Covid-19.

Spreadul obligaţiunilor Rusiei faţă de titlurile Trezoreriei SUA a crescut până la 2,3 puncte procentuale, fiind încă în creştere cu 0,71 puncte procentuale în acest an.

CDS-urile pe termen de cinci ani ale ambelor ţări au crescut din nou. CDS-urile Ucrainei au urcat cu 0,76 puncte procentuale faţă de vineri, la 9,18 puncte procentuale, potrivit datelor IHS Markit. CDS-urile Rusiei au crescut cu 0,34 puncte, la 2,15 puncte procentuale, potrivit stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tara "Lebanon"
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614