REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Pirandele din Piaţa Chiliei, săltate de mascaţi şi duse la audieri pentru ţepe prin metoda „Accidentul”. Printre victime, părinţii lui Varol Amet

Pirandele din Piaţa Chiliei, săltate de mascaţi şi duse la audieri pentru ţepe prin metoda „Accidentul”. Printre victime, părinţii lui Varol Amet

Replica API 20 august 2015 | 10:46 979

Telefoane, cartele SIM şi agente, ridicate din Penitenciarul Poarta Albă: opt deţinuţi audiaţi!

Telefoane, cartele SIM şi agente, ridicate din Penitenciarul Poarta Albă: opt deţinuţi audiaţi!

După ce Penitenciarul Galaţi a ajuns în atenţia opiniei publice întrucât de acolo erau coordonate „afacerile” derulate prin metoda cunoscută generic „Accidentul”, iată că a venit rândul şi penitenciarului de la malul mării, fiind vorba de Poarta Albă. Astfel, în urma unei laborioase anchete, poliţiştii constănţeni au descins, miercuri, 19 august, mai mulţi deţinuţi fiind conduşi la audieri. Totodată, mascaţii au luat cu asalt şi mai multe locuinţe din municipiu, 11 la număr, inclusiv în Piaţa Chiliei, una dintre ele fiind cea a lui Ali Amet, situată pe strada Tabla Buţii numărul 5.

Ali Amet s-a făcut cunoscut întrucât şi-a „tras” un gard pompos, inscripţionat cu sigla Versace, dar şi prin faptul că în 2011 făcea scandal pentru că urma să fie debranşat, el având o datorie la RAJA de 1.413,86 lei. În plus, acesta a ajuns de mai multe ori în atenţia anchetatorilor, fiind cunoscut ca făcând parte, în trecut, dintr-un clan de interlopi şi automat a fost implicat în mai multe fapte cu iz penal.

Dimineaţa de miercuri, 19 august, a început în forţă pentru mai mulţi indivizi din municipiul Constanţa, dar şi pentru deţinuţii din Penitenciarul Poarta Albă. Peste 50 de poliţişti au descins la 11 adrese din municipiul Constanţa, dar şi la penitenciar, la mijloc fiind vorba despre persoane care acţionau prin metoda numită generic „Accidentul”. Este vorba despre aşa-zisa tehnică prin care escrocii apelează la impactul emoţional al victimelor, alegându-se cu sume frumoase de bani.

Mai exact, totul este coordonat, în general, din penitenciare şi acţiunea începe cu un apel telefonic. Victima este anunţată de un presupus procuror, avocat sau chiar fiul/ fiica/ nepotul, că un membru al familiei a fost implicat într-un accident rutier şi, pentru a scăpa basma curată, trebuie să dea bani. Potrivit informaţiilor noastre, victimele sunt alese cu atenţie, în sensul că infractorii au detalii amănunţite despre acestea, precum nume complete, venit, porecle, program sau locuri de muncă.

Încă nu este cert de unde toate aceste detalii, dar au existat suspiciuni că le-ar obţine, prin diferite metode, de la Casa de Pensii, întrucât victimele sunt pensionare, după care s-ar lua legătura cu vecinii pentru a completa „baza de date”. În urma discuţiei telefonice, alte persoane ajung la domiciliul vârstnicilor, care, în calitate de avocaţi, ridică banii.

Părinţii deputatului Varol Amet, printre victime

De-a lungul timpului, în urma sesizărilor şi a anchetelor, poliţiştii constănţeni au depus o muncă titanică pentru a depista nucleul grupărilor infracţionale, izbutind. În martie anul curent o astfel de „caracatiţă” era destructurată, având loc un flagrant, cu mascaţi, în Tomis Nord, în zona Rovere. Este vorba de indivizi din Medgidia, Mihail Kogălniceanu, dar şi din alte judeţe, care nu au ocupaţii şi mai toţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Au urmat percheziţii, infractorii ajungând după gratii.

Totodată, menţionăm că implicaţi erau şi deţinuţi din Penitenciarul Galaţi. De fapt, aceştia coordonau totul. Cât despre acţiunea de faţă, menţionăm că indivizii au înşelat mai multe persoane. Ultima faptă a celor vizaţi a avut loc în urmă cu câteva zile, victimă fiind chiar mama deputatului constănţean Varol Amet. Femeia a fost sunată de un individ care s-a dat drept fiul ei, acesta spunând că are nevoie de 20.000 de lei întrucât a provocat un accident rutier. Fiind trezită din somn, femeia, în vârstă de 71 de ani nu a stat pe gânduri şi le-a dat celor ce i-au bătut la uşă bani, lei şi euro, şi bijuterii.

Deţinuţii de la Poarta Albă, închişi pentru furturi şi alte escrocherii, coordonau totul. Implicat şi individul cu „casă Versace”

De la acea dată, sesizări au tot fost şi mulţi escroci au ajuns după gratii. Însă, metoda nu a fost stârpită, motiv pentru care cercetările au continuat, ajungându-se miercuri, 19 august, la o nouă serie de percheziţii de amploare. Este vorba despre persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 72.000 de lei, 16.000 de euro şi 300 de dolari săvârşind înşelăciuni prin metoda respectivă. „La data de 19 august, peste 50 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 12 percheziţii”, au declarat oamenii legii. La Secţia 1 Poliţie au ajuns mai multe persoane la audieri, printre care şi pirande din Piaţa Chiliei.

Penitenciarul Poarta Albă aşteaptă fonduri pentru achiziţionarea unor aparate de scanat bagaje: „Controlul la ochiometru nu dă rezultate”

Mai exact, a fost vorba despre 11 percheziţii în municipiul Constanţa şi una la Penitenciarul Poarta Albă. De asemenea, opt deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă au fost aduşi la IPJ pentru audieri, aceştia aflându-se în detenţie pentru furt, tentativă de omor, înşelăciuni şi clonare de carduri.

„Verificările au început azi-dimineaţă (miercuri –n.r.), în jur de ora 06.00. Au fost ridicate cartele SIM, telefoane şi agende. Deţinuţii implicaţi în acest dosar erau încarceraţi în aceeaşi secţie şi executau pedepsele în regim semideschis. Încă nu am reuşit să aflăm cum au ajuns în posesia telefoanelor. Se face o verificare în acest sens. La Sectorul Vizită s-au mai descoperit telefoane. O parte din ele sunt aruncate peste gard. La noi nu s-au înregistrat cazuri de telefoane transportate cu drone în penitenciar. Poate va reuşi şi statul să ne doteze cu apartura de care avem nevoie. Controlul la ochiometru nu dă rezultate. Avem nevoie de porţi detectoare de metale, aparate de scanat bagaje. Sunt destul de scumpe. Un aparat de scanat bagaje costă 200.000 de lei, o poartă detectoare de metale costă 50.000 de lei. Depinde cât de performante sunt”, au declarat reprezentanţii unităţii penitenciare.

Veşti bune de la Ministerul Justiţiei privind investiţiile în penitenciare se lase aşteptate. „Răspunsul pe care îl primim de ani buni este acelaşi: „Nu sunt bani!” Riscuri există şi ne confruntăm şi cu probleme de genul acesta”, au explicat cei de la penitenciar. Cert este faptul că ţeparii nu vor scăpa prea uşor din spatele gratiilor.

Penitenciarul le-a întocmit raport de sancţiune, iar regimul de detenţie va fi schimbat: “Mai mult ca sigur li se schimbă regimul. Ultimele condamnări pentru o faptă ca asta au fost în jur de 22 de ani. Conform noului Cod Penal, la fiecare faptă se adaugă cea mai mare pedeapsă, plus o treime din celelalte. Dacă a comis 20 de înşelăciuni, primeşte 3 ani pentru o faptă şi câte un an pentru restul, plus pedeapsa pe care o aveau înainte şi aşa ajunge la o condamnare de 22 de ani. La Poarta Albă cazurile sunt izolate. Numărul de telefoane introduse în penitenciar a scăzut în ultimii ani cu 20 la sută. După ce descoperim telefoanele mobile, noi aplicăm măsuri destul de dure. Se întocmeşte raport de sancţiune, se schimbă regimul de detenţie, nu mai este planificat la muncă şi aşa se tot amână liberarea condiţionată. Persoanele în cauză nu erau rude între ele, ci s-au împrietenit în penitenciar. Vor fi audiate şi atunci se va şti ce şi cum au făcut”.

Pirandele din Piaţa Chiliei au dat cu subsemnatul la Secţia 1

În municipiu, unul dintre domiciliile vizate a fost cel al lui Ali Amet, care făcea un scandal imens în 2011, atunci când reprezentanţii RAJA, alături de jandarmi, s-au prezentat la domiciliul său, înconjurat cu un gard ce poartă însemnele Versace, pentru a-l debranşa întrucât avea datorii de 1.413,86 lei. În plus, acesta este cunoscut şi pentru faptul că făcea parte dintr-o grupare interlopă din Piaţa Chiliei. Pe lângă el, vizate mai sunt alte 14 persoane care, în perioada iunie - august 2015, ar fi înşelat mai multe persoane din Constanţa. La Secţia 1 Poliţie au ajuns mai multe persoane la audieri, printre care şi pirande din Piaţa Chiliei.

Indivizii au spus că aşteaptă avocatul. Ulterior, urmare a percheziţiilor efectuate de poliţiştii constănţeni s-a reuşit probarea a peste 10 fapte de înşelăciune şi tentative de înşelăciune prin metoda „accidentul”, fapte comise în anul 2015. În prezent sunt cercetate penal 6 persoane din Penitenciar şi alte persoane pentru constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, tentativă şi complicitate la înşelăciune.

Mai exact, persoanele încarcerate au recrutat şi au ţinut legătura cu alte persoane apropiate (prieteni sau rude), pe care le trimiteau la victime (săgeţi) să ridice banii şi bunurile provenite din înşelăciune. De la domiciliile persoanelor suspecte şi din Penitenciar au fost ridicate telefoane, cartele telefonice, diferite sume de bani şi bijuterii din aur. În cauză, urmează ca mai multe persoane să fie încătuşate pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate. 25 de persoane au ajuns la sediul Poliţiei. 14 dintre persoanele vizate de cercetări au fost reţinute, urmând să fie formulate propuneri de arestare, iar una este dată în urmărire.

Alexandra VASILE, Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614