REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Pivniceru şi-a dat demisia din magistratură

Pivniceru şi-a dat demisia din magistratură

Replica API 21 august 2012 | 00:00 217

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că speră ca miercuri să fie luată în discuţia Plenului CSM cererea Monei Pivniceru de demisie din magistratură, astfel încât, după îndeplinirea tuturor procedurilor, în seara aceleiaşi zile, aceasta să depună jurământul ca ministru al Justiţiei. Ponta a precizat că Mona Pivniceru şi-a depus demisia din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), urmând să-şi înceteze calitatea de magistrat, ceea ce "lasă fără obiect orice discuţie despre delegarea sau detaşarea ei la Guvern pe o perioadă determinată", a declarat premierul, citat de Mediafax. "Îmi exprim speranţa că miercuri vom avea îndeplinite toate procedurile şi, miercuri seară, Mona Pivniceru va depune jurământul ca ministru al Justiţiei", a mai spus premierul, care, cu acelaşi prilej, a ţinut să facă "un apel public la CSM să înţeleagă că trebuie să acţioneze conform legii". Mona Pivniceru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a demisionat, luni, din magistratură, după ce, în 8 august, şi-a depus la CSM demisia din funcţia de membru ales al Consiliului, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numi ministru al Justiţiei. Reprezentanţii Biroului de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au declarat, pentru Mediafax, că cererea Monei Pivniceru de demisie din magistratura a fost întregistrată luni. Mona Pivniceru a solicitat să se ia act de demisia ei din magistratură începând cu data de 20 august, au precizat reprezentanţii CSM. Cererea de demisie a Monei Pivniceru din magistratură, pentru a fi efectivă şi pentru a produce efecte juridice, trebuie să fie prezentată Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a cărui hotărâre este transmisă ulterior preşedintelui ţării, a precizat CSM.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218