REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Planuri schimbate: PC face întâi alianţă cu PLR, ulterior fuziune

Planuri schimbate: PC face întâi alianţă cu PLR, ulterior fuziune

Replica API 4 iunie 2015 | 00:11 210

Mircea Banias

Recentele dezbateri dintre „conservatori” şi „liberal-reformatori” în privinţa fuziunii dintre cele două partide au fost marcate de momente de tensiune, puţin lipsind ca proiectul să pice. Potrivit preşedintelui PC Constanţa, senatorul Mircea Banias, membru în cadrul comisiei de fuziune, s-au stabilit o serie de concesii din partea ambelor tabere, implicate în formarea unui viitor partid de centru-dreapta. „Eu sunt un susţinător al proiectului de fuziune şi nu s-a pus problema… există şi varianta ca, iniţial, să facem o alianţă, ulterior să se facă fuziunea. Deci, cu siguranţă, proiectul de fuziune nu a fost retras. Discutăm în continuare. Eventual, alianţă pentru alegerile locale şi fuziune până la generale, dar încă nu e bătut nimic în cuie. (…) În două săptămâni, vom avea Congres, în jur de datele 18-19-20 se face convocarea, rămâne de văzut în funcţiee de săli dacă o să fie vineri, sâmbătă sau duminică”, a spus Banias , pentru Replica, imediat după întâlnirea pe care a avut-o, miercuri, cu Daniel Constantin și Daniel Chițoiu.

Alianța va fi oficializată în câte un Congres al fiecărui partid. PLR se va reuni în 18-20 și PC a decis să organizeze un Congres în aceeași perioadă. Totodată, PC se va „cosmetiza”, renunțând, după toate probabilitățile, la denumire și siglă.

Preşedintele PC Cluj, Şerban Rădulescu, care era şi vicepreşedinte pentru Regiunea de Nord-Vest, a demisionat, marţi, din partid.

„Este o dezorientare, o confuzie în rândul membrilor de partid, conducerea formaţiunii nu s-a preocupat de organizaţiile teritoriale. Cu actuala conducere, PC a dispărut şi din sondajele de opinie, partidul a devenit invizibil”, a spus Rădulescu.

M.F.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614