REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Planurile autorităţilor chineze pun în pericol revenirea post-COVID a sectorului european al luxului

Planurile autorităţilor chineze pun în pericol revenirea post-COVID a sectorului european al luxului

Replica API 21 septembrie 2021 | 00:00 439

Planurile autorităţilor de la Beijing vizând redistribuirea avuţiei ameninţă să frâneze industria europeană a produselor de lux, astfel că mulţi investitori sunt reticenţi la ideea de a cumpăra acţiuni la firmele din acest sector chiar şi după o scădere semnificativă înregistrată în luna august, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cererea pentru produse de lux în cea mai populată ţară a lumii a fost principalul motor de creştere pentru sectorul luxului, fiind responsabilă pentru o treime din vânzările înregistrate de producătorii europeni de produse de lux în 2019 şi 28% în 2020, susţin analiştii băncii elveţiene UBS.

Luna trecută, valoarea companiilor din acest sector, din care fac parte nume precum Louis Vuitton , Burberry sau Gucci, s-a diminuat cu aproximativ 120 de miliarde de dolari în doar două zile, după ce preşedintele Chinei, Xi Jinping şi-a anunţat planurile pentru "prosperitate comună".

Mai mulţi analişti au utilizat această scădere pentru a recomanda investitorilor să mizeze pe o revenire a acţiunilor companiilor din sectorul luxului, într-un mod similar celui de după pandemia de COVID-19, când cotaţiile au crescut cu 140% începând din luna martie 2020 şi până la vârful înregistrat în data de 12 august 2021.

Însă, cele mai recente date economice din China precum şi problemele înregistrate de-a lungul lanţurilor de aprovizionare au pus capăt revenirii cotaţiilor de la minimele din luna august, declanşând o a doua vânzare masivă de titluri. Potrivit analiştilor de la UBS, în doar o lună valoarea acţiunilor din sectorul luxului a scăzut cu aproape 30 de puncte procentuale, până la 74% din vârful înregistrat în luna august.

În aceste condiţii, unii analişti avertizează că atractivitatea unor companii precum Hermes, care vinde genţi la un preţ de peste 10.000 de dolari bucata, va fi serios afectată dacă China îşi continuă planurile de a-i taxa pe cei bogaţi şi va implementa o campanie împotriva evaziunii fiscale.

Vânzările de produse high-end ar putea avea de suferit "dacă vor fi introduse taxe mai mari pe venit, avere, proprietate sau consum", spune Thomas Chauvet, analist divizia din Londra a grupului Citi.

Consumatorii chinezi ar putea deveni "reticenţi să cumpere produse de lux dacă sunt îngrijoraţi că inspectorul fiscal va veni în inspecţie. Aceasta va avea probabil un impact negativ asupra performanţelor unora din aceste companii", spune Jon Cox, analist la compania de servicii financiare Kepler Cheuvreux.

Kepler estimează că taxele mai mari pentru cei bogaţi ar putea duce la o scădere cuprinsă între 10% şi 25% a vânzărilor de produse de lux în China, ceea ce va afecta şi cererea globală de produse de lux, deoarece este puţin probabil ca scăderea din China să fie contracarată de o creştere în altă parte. Aceasta ar putea provoca sectorului o stagnare de unul sau doi ani, susţin analiştii de la Kepler.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102