Plusurile şi minusurile operaţiei de mişcorare a stomacului
Peste 700 de milioane de persoane din lume suferă de obezitate. Pentru cei care viața este o continuă cură de slăbire ce duce la oscilații nesănătoase de greutate, operația de micșorare a stomacului ar putea fi soluția, spun medicii. O soluție radicală, însă, care vine la pachet cu alte sacrificii, avertizează specialiștii
De când se știe, Navi a fost într-o continuă cură de slăbire. Atentă la tot ce mănâncă pentru a nu lua în greutate, a oscilat de la slab la gras și invers.
"Ironia este ca ma înfometasem foarte tare. Eram anorexică de-a dreptul și eram și pe pastile și trăiam cu o felie de pâine graham și o felie de brânză topită pe zi și o roșie si am fost la o emisiune, aveam 53 de kg, practic cu 2 kg mai mult decât am acum (...) Mi s-a zis, eşti atât de frumoasă, câţi atât de frumos, păcat de tine că eşti plinuţă. Îmi venea să mă bag în pământ. Îmi venea să mă bag intr o groapă dacă era acolo una", a mărturisit cântăreaţa, scrie antena3.ro.
Cum a reuşit cântăreaţa Navi să slăbească cu ajutorul operaţiei de micşorare a stomacului
De la 53 de kg, Navi a ajuns să cântărească aproape dublu, kilograme de care a reuşit să scape cu ajutorul operaţiei de micşorare a stomacului.
"Discutăm despre pacienţi care au o patologie foarte complexă. Nu e vorba numai de kilogramele în plus. Ştie toată lumea că vorbim despre obezitate atunci când vorbim de bariatrie. Deja termenul este deja foarte larg răspândit, dar secundar prezenţei excesului de ţesut adipos, adică a grăsimii, se instalează suferinţe care sunt greu de controlat medicamentos. În general prin tratamente conservatoare. Şi discutăm aici despre diabetul zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, probleme respiratorii care au un impact negativ asupra întregului organism", explică dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirurgie generală.
În ce constă intervenţia chirurgicală
Înaintea unei astfel de intervenții chirurgicale, o întreagă echipă de specialişti analizează mai multe aspecte privind sănătatea pacientului.
"Vreau să ştiţi că nu există o intervenţie chirurgicală universal valabilă aplicabilă tuturor cu ochii închişi şi criteriile nu sunt numele, culoarea părului, vârst... Sunt criterii riguroase în urma unor investigaţii pe care toti acești pacienţi trebuie să le efectueze. Și apoi alegem și poate fi un gastric bypass. Ceea ce este un numitor comun pentru toate operațiille, este că astăzi, toate operațiile, în centrele cu experiență, se realizează la paroscospic. Și asta deja a scăzut de 10 ori riscul unor complicații. Nu mai e nimeni tăiat pe abdomen. Nu există chirurgie deschisă pentru așa ceva și este minim invazivă, la paroscopic sau robotic", a adăugat medicul.
Devenită o problema serioasă de sănătate publică în majoritatea ţărilor, obezitatea este considerată mai puţin o problemă de estetică şi mai mult una de sănătate.
Dr. Sorin Velici: "De fiecare dată, operaţia este făcută pentru sănătatea pacientului"
Faptul că intervenţiile chirurgicale bariatrice sunt considerate estetice este că se bucură şi de acest bonus după chirurgia bariatrica. Principalul câştig al pacientului este starea de sănătate care este net îmbunatăţită. Controlul afecţiunilor în strânsă legatură cu obezitatea şi prelungirea speranţei de viaţă", spune dr. Sorin Velici.
După operaţie, de cele mai multe ori, pacienţii se întorc la activităţile de odinioară într-o perioadă de aproximativ două săptămâni.
La nivel mondial, peste 700 de milioane de oameni suferă de obezitate.

Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a precizat că nu mai recomandă persoanelor nevaccinate să...981
Este vedeta verii, este delicios, plin de apă și are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Profitați de acest...296
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...216
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...462


ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 0.9 m/s
Presiune: 1008 milibari

David Popovici s-a calificat vineri seara în finala probei de 100 m liber, de la Campionatul European de natație de la...348
UEFA a anunţat, vineri, că Thibaut Courtois, Karim Benzema şi Kevin de Bruyne sunt top 3 fotbalişti nominalizaţi...384
Meciul dintre Simona Halep și Coco Gauff este primul de pe arena centrală și va avea loc de la ora 20:00 (ora...546
David Popovici s-a calificat vineri pe primul loc în semifinalele probei de 100 m liber la Campionatul European de...449


Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5082
Constanța sărbătorește! Sute de artiști, zeci de evenimente deosebite și mii de oameni care se vor bucura de...512
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...543
Vineri, 12 august a.c., pe drumurile naționale din sudul litoralului sunt înregistrate valori ridicate de trafic, pe...861
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...233
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...242
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...194
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...266
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3544
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2809
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5336
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4159
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...198
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...208
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...199
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...675
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...706
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...478
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...467
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...677
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...216
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...237
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...462
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...502