REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

PNL Constanţa a început lansările de candidaţi în judeţ

PNL Constanţa a început lansările de candidaţi în judeţ

Replica API 10 mai 2016 | 23:18 302

În forţă

În forţă

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a demarat în forţă, la sfârşitul săptămânii trecute, seria lansărilor electorale ale candidaţilor liberali la primăriile din judeţ. Vineri, 06 mai a.c., prima zi a campaniei electorale a debutat cu lansarea candidaţilor la primăriile Corbu, Săcele şi Istria, acolo unde Partidul Naţional Liberal îi propune pe actualii primari - Marian Gălbinaşu, Ion Oprea şi Ioan Herdean - pentru un nou mandat în fruntea administraţiilor publice locale. A doua zi a campaniei electorale a fost alocată evenimentelor de lansare a candidaţilor la primăriile din comunele Lipniţa, Dobromir, Deleni şi oraşul Băneasa. Pentru administraţia locală din Lipniţa, PNL Constanţa îl propune pe Virgil Carp, la Primăria Deleni pe Mariana Tilicea, în timp ce pentru primăriile din Dobromir şi Băneasa, PNL mizează, şi în mandatul 2016 - 2020, pe experienţa actualilor primari Eugen Iliescu şi Ion Marin. Seria lansărilor candidaţilor liberali s-a încheiat, duminică, cu manifestările din Costineşti, Pecineaga, Albeşti, Oltina şi Murfatlar. Pentru Primăria Costineşti, PNL Constanţa îl propune pe actualul primar Traian Cristea, la Primăria Pecineaga pe Cristian Stoian, la Primăria Albeşti şi Primăria Oltina pe actualii primari Gheorghe Moldovan, respectiv Gheorghe Chirciu, în timp ce candidatul la Primăria Murfatlar este Gheorghe Cojocaru. Preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, şi-a arătat încrederea că primarii liberali vor fi realeşi la alegerile din 5 iunie pentru că au făcut tot sau chiar mai mult decât au promis acum patru ani. „Realizările primarilor în ultimul mandat sunt o carte de vizită pentru toţi candidaţii PNL din judeţul Constanţa. Primarii noştri au demonstrat că se poate, administraţia locală a funcţionat în beneficiul cetăţenilor şi nu împotriva lor. De aceea, sunt convins că actualii primari liberali vor fi realeşi pentru un nou mandat, iar candidaţii noştri pentru funcţia de primar vor fi preferaţi de electorat. Partidul Naţional Liberal vine, la aceste alegeri locale, cu o nouă viziune pentru dezvoltarea judeţului Constanţa, aceea de a sprijini mediul de afaceri şi de a crea noi locuri de muncă. Din păcate, în ultimii ani, potenţialul economic al judeţului nostru a fost distrus de managementul defectuos practicat la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi de corupţie. Este momentul să regândim structura bugetară, să creştem veniturile la Consiliul Judeţean şi la nivelul tuturor primăriilor şi să oferim servicii publice de calitate cetăţenilor”, a subliniat liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir.

La evenimentele de lansare a candidaţilor PNL au participat, alături de preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, prim-vicepreşedinţii PNL Constanţa senatorul Puiu Haşotti şi deputatul Mihai Lupu, parlamentarul Mihai Tararache, vicepreşedinţii Sorin Ciutureanu şi Constantin Matei, Constantin Chirilă, membru al BPJ al PNL Constanţa, şi candidaţii PNL pentru Consiliul Judeţean Constanţa - Cristy Remus Băisan, Marian Cruşoveanu, Geanina Topolov, Radu Bogdan Matei, Ovidiu Cupşa, Adrian Manole, Stelian Gima.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218