REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

PNL Constanţa, REACŢIE la declaraţiile lui Făgădău!

PNL Constanţa, REACŢIE la declaraţiile lui Făgădău!

Replica API 4 iunie 2014 | 00:00 212

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal consideră că, pe măsură ce şi-a consolidat poziţia la guvernare, PSD a revenit la practicile discreţionare de a acapara puterea, fapt reclamat în repetate rânduri de PNL.

O nouă dovadă în acest sens a fost oferită de vicepremierul Liviu Dragnea, care, prin ameninţarea publică la adresa funcţionarilor din deconcentrate, aduce grave prejudicii de credibilitate şi imagine statului român. În spatele declaraţiilor lui Liviu Dragnea se ascunde de fapt dorinţa social-democraţilor de a controla totul în administraţie, de la directori până la portari. PSD nu are niciun respect faţă de performanţă sau faţă de competenţele oamenilor din administraţie. Ca partid-stat, PSD vrea să numească toţi oamenii din teritoriu, să deţină întreg controlul României prin feudele baronilor locali, dirijaţi politic de la centru, de către Liviu Dragnea şi Victor Ponta.

Abordările de tip politicianist privind înlocuirea liberalilor din serviciile deconcentrate doar din motive de apartenenţă politică reprezintă o nouă dovadă a minciunii ridicate la rang de politică de guvernare a PSD. Indiferent din ce partid provin, şefii deconcentratelor trebuie să respecte legea şi să-şi facă datoria cu toată capacitatea lor profesională. Aceştia pot fi schimbaţi strict din cauza neîndeplinirii atribuţiilor, şi nu în funcţie de culoarea politică, deoarece funcţionarii publici nu fac politică, ci doar o aplică.

Un exemplu în acest sens sunt şi declaraţiile viceprimarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, care se pare că a început, în aceste zile, vânătoarea liberalilor din instituţiile deconcentrate constănţene. Mai mult, viceprimarul Făgădău este cel care ne vorbeşte despre etică şi gesturi de onoare.

Îi reamintim viceprimarului Decebal Făgădău că funcţionarii din deconcentrate nu sunt pur şi simplu nişte marionete politice, ci sunt persoane care şi-au ocupat postul prin concurs organizat pe baze legale. Drept urmare, cei care ajung să ocupe respectivele funcţii sunt nişte profesionişti.

Nu în ultimul rând, îi recomandăm viceprimarului municipiului Constanţa să recitească Protocolul Uniunii Social Liberale, poate aşa îşi aminteşte că protocolul USL prevedea ca Filialei PNL Constanţa să îi revină funcţia de city manager în Consiliul Local Muncipal şi cea de vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Constanţa.

În aceste condiţii, nu putem să nu ne întrebăm: cine trebuia să facă "acel aşteptat gest de onoare", domnule Decebal Făgădău?

Nota redacţiei: Reacţia PNL Constanţa vine ca urmare a acestui articol:

LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218