REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

PNL Constanţa: România are de suferit din cauza incompetenţei PDL

PNL Constanţa: România are de suferit din cauza incompetenţei PDL

Replica API 15 noiembrie 2012 | 00:00 239

Comunicat de presă PNL Constanţa:

"Raportul Comisiei DG Regio, Direcţia Europeană Generală care se ocupă de politici regionale, arată că, în anul 2011, din 515 milioane euro atrase de statul român, 505 milioane euro sunt suspectate de fraudă, adică doar zece milioane au fost cheltuite corect. Cu alte cuvinte, Comisia Europeană ne spune că jumătate de miliard de euro a fost cheltuit în mod fraudulos în anul 2011!

Constatăm astfel că 98% din banii europeni, pe care i-au gestionat Elena Udrea şi alţi pedelişti din fruntea ministerelor în 2011, au fost cheltuiţi în mod fraudulos, cu încălcări grave ale normelor europene. Este vorba în special de Fondul Regio, astfel că principalul responsabil pentru cheltuirea a jumătate de miliard de euro cu încălcări ale legilor este Elena Udrea.

Ne amintim cum Traian Băsescu o lăuda chiar în acest an pe Elena Udrea că a fost ministrul cu cea mai bună absorbţie a banilor europeni. Acum, aflăm că un procent de 98% din fondurile atrase a însemnat, cel mai probabil, fraudă! Neregulile identificate de Comisia Europeană în gestionarea acestor bani reprezintă cauza pentru blocarea mai multor programe operaţionale în prezent. Din cauza unor personaje precum Elena Udrea, Nelu Botiş, Sebastian Lăzăroiu sau Sulfina Barbu, întreaga Românie are acum de suferit!

Guvernul USL a relaţionat într-un mod exemplar cu autorităţile europene şi a depus toate eforturile pentru a reuşi să repare o bună parte din neregulile din sistem. Astfel, POSDRU şi POR vor fi deblocate la sfârşitul acestui an, iar POS Transport şi POSCCE - la începutul anului viitor, în ianuarie sau februarie."

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367