REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

PNL începe NEGOCIERILE pentru susţinerea moţiunii de cenzură. Prima întâlnire, cu UDMR

PNL începe NEGOCIERILE pentru susţinerea moţiunii de cenzură. Prima întâlnire, cu UDMR

Replica API 23 septembrie 2015 | 23:33 195

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că va începe, miercuri, discuţiile cu parlamentarii pentru susţinerea moţiunii de cenzură, urmând să aibă o primă întâlnire pe această temă cu liderii UDMR, ea precizând însă că are fixate întâlniri şi cu lideri din arcul guvernamental.

"Voi avea întâlniri în acestă săptămână cu o mare parte dintre ei (lideri parlamenetari- n.r). Da, întâlnirile vor avea loc începând de mâine. Nu o să spun nici cu cine şi nici când, dar vor avea loc aceste întâlniri pentru că eu cred că este încă timp până marţi, când va avea loc votul pe moţiunea de cenzură, pentru domniile lor să aleagă dacă devin sau nu complicii lui Victor Ponta la degradarea imaginii României. Cred că această discuţie este necesară, nu ştiu dacă va fi suficientă pentru a-i convinge să ne dea voturile pe moţiunea de cenzură. Nu este un hatâr pe care vreun lider politic parlamentar l-ar face PNL, ar fi un gest de normalitate care ar readuce România într-o situaţie decentă", a spus Alina Gorghiu, întrebată în legătură cu negocierile pe care le va avea pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

Întrebată în legătură cu faptul că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus că respinge dialogul, ca fiind un act de trădare, iar liderul UNPR Gabriel Oprea a spus că susţine actualul Guvern, Gorghiu a menţionat: "În ciuda declaraţiilor unora dintre ei, avem deja întâlniri fixate. Nu e politicos să vă spun când şi cum, dacă vor dori dânşii le vor face cunoscute aceste întâlniri. Dacă vom agrea ceva, voi aduce la cunoştinţa presei. Până atunci mâine ne vedem cu colegii de la UDMR".

Ea a adăugat însă că nu vrea să spună prin această afirmaţie că se va întâlni cu Tăriceanu şi a criticat declaraţiile acestuia potrivit cărora o susţinere a moţiunii de cenzură din partea sa ar echivala cu o trădare.

"Nu am spus că ne vedem cu Tăriceanu. Le amintesc tuturor celor care astăzi sunt la guvernare, că dânşii au profitat de pe urma unor moţiuni îndrepate împotriva altui guvern şi nu l-au considerat un act de trădare. Au existat două Guverne care au picat. Vorbesc şi de Guvernele Boc şi Ungureanu care au picat şi nici Tăriceanu şi nici altţi lideri nu l-au considerat un act de trădare, dincotră au lăudat votul parlamentarilor care au votat schimbarea acelui Guvern. Timpul trece, poziţiile se schimbă la 180 de grade", a apreciat Gorghiu.

romaniatv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614