rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PNL: Recomandări de sănătate publică pentru organizarea evenimentelor electorale

Biroul Permanent Naţional al PNL a aprobat, sâmbătă, mai multe recomandări de sănătate publică pentru organizarea evenimentelor electorale în condiţii de siguranţă în contextul epidemiei de COVID-19, stabilind că acestea vor avea loc după realizarea evaluărilor de risc şi consultarea autorităţilor locale în domeniu, scrie Agerpres.

Potrivit documentului aprobat, decizia organizării evenimentelor electorale trebuie să ţină cont de contextul epidemiologic al localităţii şi al regiunii unde acesta se organizează şi din care provin participanţii.

Măsurile de protecţie care vor trebui luate în organizarea acestor evenimente sunt: menţinerea distanţei fizice de minimum 1,5 m între oricare două persoane, minimum 4 mp suprafaţă de persoană, identificarea şi asigurarea facilităţilor pentru spălatul sau dezinfecţia regulată a mâinilor, asigurarea curăţeniei şi dezinfecţiei riguroase a încăperilor, inclusiv a toaletelor, controlul portului măştii, afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile. Spălatul sau dezinfecţia frecventă a mâinilor este preferabilă purtării mănuşilor.

Evenimente electorale se vor organiza cu maxim 50 de participanţi în aer liber şi 20 în spaţiu închis, în conformitate cu legislaţia în vigoare, durata fiind de cel mult 2 ore, portul măştii care să acopere atât gura, cât şi nasul va fi obligatoriu, iar distribuirea din mâna în mână de pliante, broşuri şi alte materiale publicitare va fi limitată. Scena sau spaţiul destinat vorbitorilor va avea o dimensiune suficient de mare pentru a permite menţinerea distanţei fizice, iar vorbitorii se vor plasa la o distanţă de cel puţin 3 m faţă de public, dacă scena este la acelaşi nivel şi la o distanţă de minimum 4 m dacă scena este plasată mai sus.

În cazul evenimentelor electorale stradale, vor fi evitate aglomerările unde distanţa fizică nu poate fi menţinută, contactele ocazionale între persoane cu istoric de infecţie necunoscut şi riscul de contact cu suprafeţe sau obiecte, iar numărul maxim de persoane prezente simultan în interiorul cortului va fi de 3 şi va fi refuzat accesul pentru persoanele care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie.

În cazul evenimentelor electorale din uşă în uşă, numărul maxim de agenţi electorali va fi de 2-3, timpul de staţionare va fi de maximum 15 minute, iar aceştia vor renunţa la efectuarea acţiunii în cazul în care constată existenţa simptomelor respiratorii la o persoană vizitată.

Instruirea participanţilor, militanţilor, membrilor comisiilor electorale, observatorilor se va face pe cât posibil la distanţă, online.

Dacă instruirea se va face cu prezenţa fizică, numărul maxim de persoane participante va fi de maxim 20, cu menţinerea distanţei fizice de minim 1,5 m între două persoane şi minim 4 mp de persoană, va fi obligatoriu portul măştii, accesul în săli va fi eşalonat cu menţinerea distanţei fizice, iar participanţii vor fi instruiţi să nu se prezinte dacă au semne şi simptome de infecţie respiratorie acută sau semne sugestive pentru infecţia SARS-CoV-2 şi nu li se va permite accesul în săli în cazul în care se constată aceste simptome.

luni, 3 august 2020627
Comentarii
mai mult...Politică
23 ian 02:34PoliticăCîţu: Numărul de teste nu e singurul indicator avut în vedere la luarea deciziilor. Lucrurile se îmbunătăţesc

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că numărul testelor şi al cazurilor pozitive de COVID-19 nu reprezintă...142

23 ian 02:34PoliticăPremierul Cîţu: Casierii din bănci şi supermarketuri vor intra în etapa III A de vaccinare156
23 ian 02:34PoliticăMarcel Ciolacu: Florin Cîțu a inventat turismul de vaccinare149
23 ian 00:00PoliticăAUR anunţă afilierea la familia politică europeană a conservatorilor şi reformiştilor

Copreşedintele AUR George Simion a anunţat, în contextul deplasărilor pe care le-a efectuat zilele trecute în...165

23 ian 22:45PoliticăMihai Tudose, PSD: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este o sinucidere asistată şi anunţată162
23 ian 00:03PoliticăCîmpeanu: „Regulile de distanţare din şcoli, stabilite printr-un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei“356
23 ian 02:33PoliticăVictor Negrescu: „Sistemul educaţional a fost tratat ca un element secundar de multe guvernări“

Vicepreşedintele Comisiei de Educaţie din Parlamentul European, Victor Negrescu, a declarat joi că sistemul...144

23 ian 00:00PoliticăMinistrul Aurescu pledează pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România148
23 ian 00:05PoliticăCiolacu: Avem în continuare o criză sanitară evidentă, nedepăşită şi necontrolată445
23 ian 02:14PoliticăMinistrul Justiţiei: Nu am o fixaţie privind desfiinţarea SIIJ, nu voi face titlu de glorie din asta

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi seară, că nu are o "fixaţie" în legătură cu desfiinţarea...278

23 ian 02:22PoliticăAdrian Gheorghe, numit în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate581
23 ian 02:15PoliticăCiolacu îi răspunde Vioricăi Dăncilă: Oricâtă frustrare ai avea, nu poți să inventezi altă matematică413
Vremea
4.8°4.8° - 6.3° sâmbătă, 23 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 88%
Vânt: 3.97 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/4926128124924
5/40422540921
joker41251383113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 ian 00:00SportVictorii clare pentru CSM Târgovişte şi CSM Volei Alba Blaj, în Divizia A1

CSM Târgovişte şi CSM Volei Alba Blaj, primele două clasate, au câştigat clar primele lor meciuri jucate, vineri,...136

23 ian 00:00SportSepsi-SIC Sfântu Gheorghe, calificată în premieră în optimile EuroCup

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe s-a calificat în premieră în optimile de finală ale competiţiei feminine de baschet...132

23 ian 00:00SportChindia Târgoviște vs Academica Clinceni 2-1 / Cele două echipe au făcut rocada în clasament

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, în...135

23 ian 00:00Sport​CM Handbal (m): Victorii pentru Portugalia, Franța, Norvegia, RHF și Egipt (Rezultatele zilei)

Portugalia, Franța, Norvegia (Grupa Principală 3), RHF și Egipt (Grupa Principală 4) au obținut, vineri, victorii...151

Local
23 ian 23:03LocalCOVID-19: 101 de CAZURI NOI la Constanţa, 2.699 pe țară

Până vineri, 22 ianuarie a.c., pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu...817

23 ian 23:04LocalINCIDENŢA cazurilor de COVID din municipiu a ajuns la 3,01

Incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus continuă să scadă. Potrivit datelor furnizate de către...722

23 ian 23:04LocalIndivid, PERICOL PUBLIC din CONSTANȚA, săltat de oamenii legii!

1308

23 ian 23:05LocalViceprimarul municipiului București, Stelian Bujduveanu, în vizită la Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și viceprimarul, Ionuț Rusu, au primit vineri, 22 ianuarie a.c.,...526

23 ian 00:02LocalSLN: Peste 200 de navigatori, înregistrați în câteva ore în programul de vaccinare anti-COVID

Sindicatul Liber al Navigatorilor a inițiat demersul și împreună cu Asociația Națională a Agențiilor de Crewing...390

23 ian 23:03LocalConsilierii au aprobat înființarea societății Termoficare Constanța

Consiliul Local al Municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, vineri, 22 ianuarie 2021. Pe...1650

Politică
23 ian 02:33PoliticăVictor Negrescu: „Sistemul educaţional a fost tratat ca un element secundar de multe guvernări“

Vicepreşedintele Comisiei de Educaţie din Parlamentul European, Victor Negrescu, a declarat joi că sistemul...144

23 ian 00:00PoliticăMinistrul Aurescu pledează pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut o discuţie online cu reprezentanţii conducerii Comitetului Evreiesc...148

23 ian 00:05PoliticăCiolacu: Avem în continuare o criză sanitară evidentă, nedepăşită şi necontrolată

445

Interviuri
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video

1 ianuarie 2021 a adus cu sine liberalizarea completă a pieței de electricitate. Însă câți dintre consumatori...1813

12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1790

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

4655

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3823

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3354

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

3301

Monden
23 ian 00:00MondenTotul despre Denise Rifai, prezentatoarea emisiunii 40 de întrebări de la Kanal D

Denise Rifai este una dintre cele mai apreciate apariții de pe micul ecran. Prezentatoarea TV s-a făcut remarcată...187

23 ian 00:00MondenMarius Manole, critici la adresa TVR, după ce conducerea ar fi refuzat să îl plătească: „Mi-au spus că nu sunt bani“

Asta după ce, în luna noiembrie a anului trecut ar fi trebuit să înceapă filmările unei producții. Însă...138

23 ian 00:00MondenJennifer Lopez, surprinsă de paparazzi într-o postură indecentă

152

Mapamond
23 ian 00:00MapamondGermania: Un bărbat a murit după ce s-a reinfectat cu COVID-19

Un bărbat care s-a infectat a doua oară cu COVID-19 a murit în sudul Germaniei, au anunţat oficialii locali, acesta...150

23 ian 00:00MapamondCoronavirus: Suedia extinde o serie de restricţii până la 7 februarie

Guvernul suedez a decis joi prelungirea până la 7 februarie a restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii...148

23 ian 00:00MapamondGrecia: Noi manifestaţii ale studenţilor împotriva prezenţei poliţiei în universităţi

141

23 ian 00:00MapamondFrontex spune că nu a găsit dovezi în dosarul respingerii unor migranţi în Marea Egee

Consiliul de administraţie al Agenţiei Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) a...159

23 ian 00:00MapamondPolonia primeşte medici din Europa de Est pentru a acoperi deficitul de angajaţi din sănătate

Polonia a acordat joi licenţe pentru cinci doctori din Belarus şi Ucraina în baza unei noi proceduri simplificate,...140

23 ian 00:00MapamondIsrael: Rata de reproducţie 'R', pentru prima dată sub 1 de la debutul vaccinării

160

Sănătate
23 ian 00:00SănătateDiabetul și răceala: ce măsuri trebuie să ia diabeticii când se îmbolnăvesc

Răcelile din timpul iernii - mai ales că, de multe ori, nu răcim o singură dată în sezonul rece, ci de mai multe...136

23 ian 01:00SănătatePudra kale: ce este, ce beneficii are și cum o poți consuma

Cred că până acum ai auzit o mulțime de lucruri minunate despre kale, unul dintre cele mai bune superalimente din...142

23 ian 00:00Sănătate15 ponturi care te ajută să slăbești fără cura de slăbire

145

23 ian 00:00SănătateStudiu: Dieta cu conținut scăzut de carbohidrați scade riscul de boli oculare

O dietă cu conținut scăzut de carbohidrați și cu conținut mai mare de grăsimi sănătoase și de proteine...144

23 ian 00:00SănătateAlimente care cresc imunitatea la copii: ce e bine să mănânce în sezonul rece

În anotimpurile reci, cu toții devenim mai sensibili, inclusiv copiii, motiv pentru care e bine să ne pregătim din...142

23 ian 00:00SănătateCele mai comune efecte adverse ale tratamentului hepatitei C

Hepatită C este o afecțiune tratabilă și chiar vindecabilă. Întrucât hepatită C este o afecțiune care poate...152

23 ian 00:00Sănătate4 alimente pe care nu e bine să le consumi reîncălzite

E un obicei rămas, cum s-ar spune, din bătrâni, să gătim mai multă mâncare decât pentru o singură servire,...132

23 ian 00:00SănătateStudiu: Un dezechilibru la nivelul florei microbiene intestinale se află la originea Alzheimer

Un dezechilibru al microflorei intestinale este asociat cu dezvoltarea în creierul uman a plăcilor de amiloid,...141

23 ian 00:00SănătateDe ce este important un sistem endocrin echilibrat

130

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT