REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Podul Agigea va fi gata la sfântu'-aşteaptă: Nu s-a finalizat nici măcar proiectul de înlocuire a hobanelor

Podul Agigea va fi gata la sfântu'-aşteaptă: Nu s-a finalizat nici măcar proiectul de înlocuire a hobanelor

Replica API 2 iulie 2013 | 00:00 127

Podul Agigea, o poveste fără sfârşit. Fără nici o jenă, autorităţile statului ne-au minţit din clipa în care au început lucrările de reabilitare ale Podului Agigea şi până în momentul de faţă. Se lucrează la acest pod de aproximativ 12 luni, timp în care nici măcar proiectul de înlocuire a hobanelor nu a fost finalizat. Credeţi că şoferii revoltaţi de restricţiile interminabile şi zecile de voci care acuză CNADNR că nu face nimic cu podul Agigea au schimbat ceva? Din contră, instituţiile statului o ţin pe aceeaşi linie şi mint în continuare de îngheaţă apele. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa (DRDP), susţin că nu întâmpină nici o problemă în proiectul de înlocuire a hobanelor, dar că proiectul... nu a fost finalizat, nici după aproape un an de la reînceperea lucrărilor de reabilitare. Bomba în legătură cu situaţia de la podul Agigea a fost detonată de senatorul Nicolae Moga, care a dat răspunsul unei întrebări esenţiale şi pusă de toată lumea: de ce durează atât? Aflat la prezentarea bilanţului de activitate al primarului Mangaliei, Cristian Radu, parlamentarul a explicat că la Podul Agigea, cablurile de susţinere sunt ruginite şi nu pot fi înlocuite, întrucât constructorul podului nu se mai ocupă cu aşa ceva şi se caută în continuare cabluri de susţinere ce pot fi puse în locul celor existente. În aceste condiţii, senatorul Moga a spus că nu ştie când vor fi definitivate lucrările la pod. "Există un proiect de înlocuire al hobanelor în momentul de faţă. Proiectul este studiat de constructor şi cei care sunt implicaţi, după care se poate începe execuţia lucrării, dar repet există proiect de înlocuire a hobanelor la ora la care vorbim. Există o succesiune, proiectul, apoi îşi dă lumea cu părerea asupra lui, iar apoi se face aprovizionarea. Nu pot anticipa un pas care nu există acum", au declarat, pentru "Replica", reprezentanţi ai DRDP Constanţa. De precizat este că pe cablurile de susţinere existente ale podului există tensiometre, iar daca ele indica o problemă, circulaţia rutiera va fi oprită.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614