REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Poliția ne învață cum să ne recuperăm fișierele virusate

Poliția ne învață cum să ne recuperăm fișierele virusate

Replica API 16 decembrie 2016 | 00:00 338

Poliţia Română s-a alăturat proiectului ,,No More Ransom” derulat de EUROPOL, care oferă posibilitatea de a-ți recupera fișierele infectate cu viruși de tip ransomware.

No More Ransom este un proiect care a fost lansat în iulie 2016 de Poliția Olandeză, EUROPOL, IntelSecurity și Kaspersky, fiind o cooperare între autoritățile de aplicare a legii și sectorul privat, în lupta împotriva virușilor de tip ransomware. Astfel, pe site-ul www.nomoreransom.org, utilizatorii Internetului pot găsi informații despre ce înseamnă ransomware și cum să se protejeze de acest fenomen și pot găsi, gratuit, modalități de decriptare a fișierelor deja infectate. Pentru a putea fi utilizat de persoane din toată lumea, portalul este acum disponibil nu doar în engleză, ci și în olandeză, franceză, portugheză și rusă. De asemenea, se lucrează la variante traduse și în alte limbi, variante care vor fi implementate în curând. Astăzi, Bitdefender, Emsisoft și Check Point au devenit parteneri în acest proiect, 32 de noi instrumente de decriptare fiind adăugate pe site-ul www.nomoreransom.org. Până acum, 8 astfel de instrumente pentru decriptare sunt disponibile pentru a fi utilizate, în mod gratuit, iar 5.000 de victime ale ransomware au reușit să-și decripteze fișierele, fără a plăti răscumpărări infractorilor cibernetici. De asemenea, polițiile din România, Austria, Croația, Danemarca, Finlanda și Slovenia s-au alăturat acestui proiect, fiind în total 20 de țări participante. Atât autoritățile de aplicare a legii, cât și sectorul privat, s-au alăturat în acest proiect pentru a lupta împotriva infractorilor cibernetici, care folosesc ransomware pentru a obține importante sume de bani. Totuși, conștientizarea rămâne principala cale pentru a preveni fenomenul ransomware. Câteva măsuri de protecție pot preveni multe probleme în acest domeniu. Astfel, vă recomandăm să aveți fișierele salvate într-un sistem de rezervă, să folosiți programe antivirus și să vă updatați programele pe calculator. Mai multe sfaturi preventive și informații pot fi găsite pe site-ul www.nomoreransom.org.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369