Poliția Română: Atenție la înșelăciunile prin metoda Accidentul
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității avertizează cetățenii să își ia măsuri de prevenire astfel încât să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda accidentul.
Specific acestui mod de operare este faptul că persoanele sunt contactate telefonic, de regulă pe postul telefonic fix, de către persoane necunoscute care, prin atribuirea unor calități false și relatând diferite pretexte, încearcă să le inducă în eroare, solicitându-le diferite sume de bani.
Concret, modului de operare denumit „accidentul”, îi este caracteristic faptul că, prin intermediul unor apeluri telefonice, persoanelor contactate li se solicită diferite sume de bani în scopul de a achita o intervenție chirurgicală care urmează a fi suferită de către membri apropiați de familie sau al plății unor despăgubiri ca urmare a unui accident suferit de aceștia. În acest context, sub pretextul costului tratamentului medical, al intervenției chirurgicale, al achiziționării de aparatură medicală necesară vindecării - în cazul variantei „covid” a acestui mod de operare - cum ar fi aparate de ventilație sau al transportului către unitățile medicale, sunt solicitate sume importante de bani, chiar și de mii de euro.
Cetățenii trebuie să cunoască faptul că, în situația în care vreun membru de familie ar fi implicat în vreun accident rutier ori de altă natură, atunci vor fi anunțați de către persoane oficiale, iar dacă alte surse le transmit informația înainte ca aceasta să le parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acțiune, în niciun caz să nu dea crezare unor „povești” anunțate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială de medic, avocat etc., sau care se dau drept ruda accidentată, ci să verifice informația printr-un apel la numărul de telefon al persoanei în cauză sau al rudei/cunoștinței care a avut pretinsul accident, pe numărul de telefon pe care îl au deja, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută și, nu în ultimul rând, să sesizeze poliția.
Pentru a nu cădea pradă unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă recomandă:
Verificați dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier - cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau de parchet unde s-ar afla ruda implicată și sunați la acea unitate pentru confirmare;
Nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea! Escrocii mizează tocmai pe reacția emoțională, puternică, de moment;
Cu toate ca acela care vă sună „vă recomandă” să fiți discret sau vă spune că nu puteți lua legătura direct cu ruda dumneavoastră deoarece autoritățile i-au ridicat telefonul, nu aveți încredere în el. Trebuie să știți că reprezentanții medicali, ai poliției sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor bolnavi, implicați în accidente rutiere sau de altă natură;
Verificați autenticitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a unei rude/cunoștințe pe numărul de telefon pe care îl aveți dumneavoastră, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută!
Nu furnizați informații despre membrii familiei dvs. sau alte date cu caracter personal, indiferent de calitatea invocată de interlocutor!
Nu dați sau nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid, unor persoane necunoscute!
În niciun caz, nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un polițist;
Anuntați Poliția la numărul de urgență 112!
V.S.

RAJA SA a deschis larg porțile Stației de epurare Constanța Nord, marți 17 mai 2022, pentru studenții Facultății...406
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 17 mai a.c., la ieșire din Năvodari, în...490
Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1781
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...422


ConstanțaUmiditate: 50%
Vânt: 10.51 m/s
Presiune: 1021 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...194
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...197
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...273
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....223


Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1781
În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...1082
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...422
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...349
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...237
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...197
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2301
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...506
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3476
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2326
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11405
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5053
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...446
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...256
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...223
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...257
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...170
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...201
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...181
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...160
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...252
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...334
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...212
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...168