REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Polițiștii, acțiuni de prevenire a VIOLENȚEI în FAMILIE

Polițiștii, acțiuni de prevenire a VIOLENȚEI în FAMILIE

Replica API 20 august 2020 | 00:20 1072

„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde primim căldură și, ideal, iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Când asociem acest cuvânt cu „violența domestică”, deja se creează o contradicție, care face ca violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit.

Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

În primele 7 luni ale acestui an, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizate, prin apel 112 sau în mod direct, 215 astfel de fapte.

Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit.

Din totalul de cazuri de la începutul anului, polițiștii au emis 111 ordine de protecție provizorii. În celelalte cazuri, victimele s-au opus emiterii unui astfel de ordin.

Ce faceți dacă ați devenit o victimă ?

- conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o normalitate;

- anunțați Poliția, depuneți o plângere sub orice formă o puteți face;

- dacă simțiți că planează un pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;

- cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost etc.;

- nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si noi facem actiuni caritabile de strangerea de fonduri de la interlopii si proxenetii orasului.Arata timp cat ei zburda nestingheriti de voi comentez la Replica.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218