REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Poliţiştii care anunţau când au loc controalele la magazinele de vise, condamnaţi!

Poliţiştii care anunţau când au loc controalele la magazinele de vise, condamnaţi!

Replica API 23 februarie 2016 | 00:00 217

Sentinţă definitivă

Sentinţă definitivă

Trei poliţişti din cadrul BCCO Constanţa au fost condamnaţi definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 19 februarie anul curent. Magistraţii au respins apelurile inculpaţilor, astfel ei rămânând cu pedepsele de 1 an închisoare cu suspendare de fiecare. Precizăm că este vorba despre Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoş Emil Petcu şi Vlad Ştefan Zaharia. Decizia este definitivă.

Aceştia au fost cercetaţi pentru faptul că au comunicat unui denunţător, reprezentant al unui magazin de comercializare a produselor etnobotanice, informaţii ce nu erau destinate publicităţii, referitoare la organizarea unor acţiuni mixte de control inopinat pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope. Informaţiile erau comunicate denunţătorului în mod nemijlocit, indicându-i-se în mod exact data şi intervalul orar de desfăşurare a controalelor.

Scopul evident al comunicării de către inculpaţi a informaţiilor menţionate a fost acela de a asigura firmei reprezentate de denunţător posibilitatea de a continua comercializarea de plante şi substanţe etnobotanice, potenţial dăunătoare sănătăţii, fără a fi depistată de către organele de control şi fără a fi sancţionată contravenţional în mod corespunzător. Totodată, precizăm că aceştia au mai fost condamnaţi şi într-un alt dosar, apelul fiind înregistrat acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aici este vorba despre faptul că au bătut şi torturat un agent DNA sub acoperire.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367