REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Poliţiştii constănţeni, în „vizită” la Liceul cu Program Sportiv

Poliţiştii constănţeni, în „vizită” la Liceul cu Program Sportiv

Replica API 30 septembrie 2017 | 00:00 297

Activităţile din cadrul Campaniei „ Şcoala în Siguranţă” au continuat şi săptămâna aceasta, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vizitând Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru” din Constanţa.

Oamenii legii au discutat cu elevii, explicându-le rolul şi importanţa poliţiei în asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente, precum și activităţile specifice desfăşurate de către aceştia în realizarea acestui deziderat.

Astfel, la întrebarea „Cine este polițistul de prevenire?” elevii au aflat că: Este prietenul copiilor, pe care, cel mai adesea, elevii îl întâlnesc în școli, licee, centre de plasament, unde acesta, în colaborare cu cadrele didactice, desfăşoară, următoarele tipuri de activităţi: - întâlniri cu elevii, în scopul identificării problemelor cu care se confruntă aceştia, prezentări ale unor teme cu caracter educativ – preventiv şi analizarea unor cazuri concrete cu elevi implicați în situații neplăcute.

Temele prezentate se referă la problematici precum: prevenirea eşecului şi abandonului şcolar, prevenirea faptelor antisociale comise în zona unităţilor de învăţământ, prevenirea consumului de droguri şi etnobotanice, corectarea unor comportamente antisociale, siguranța în mediul on-line. - distribuirea de materiale de susţinere (pliante, broşuri, afişe) şi prezentarea unor filme educative în cadrul activităţilor desfăşurate;- întâlniri interactive şi dezbateri cu părinţi şi cadre didactice, care au ca scop identificarea cauzelor care determină implicarea minorilor în acte de violenţă şi identificarea unor soluţii de prevenire a unor astfel de situaţii.

În cadrul activităţii s-au îmnânat „brăţări de şcoală”, menite să prevină dispariţiile de minori în drumul lor spre/de la şcoală şi s-au distribuit pliante, fly-ere şi afişe cu recomandări preventive. Discuţiile cu elevii au fost interactive, de interes pentru beneficiari, la final aceştia fiind recompensaţi cu materiale conţinând mesajul Campaniei „Şcoala în siguranţă”.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218