REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Polițiștii de frontiră au descoperit metodele prin care contrabandiștii au încercat să aducă țigări în România

Polițiștii de frontiră au descoperit metodele prin care contrabandiștii au încercat să aducă țigări în România

Replica API 22 septembrie 2018 | 00:00 203

Polițiștii de frontieră au identificat metode incredibile prin care contrabandiștii de țigări au încercat să aducă marfa în România.

Poliţiştii de frontieră observă o "diversificare fără precedent" a modului de acţiune a contrabandiştilor de ţigări de pe frontiera cu Ucraina, care apelează la drone, snowmobile sau cai pentru a nu fi prinşi, a declarat sâmbătă, împuternicitul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Florin Coman, la conferinţa "Stop Contrabanda".

"Se observă o diversificare fără precedent a modurilor de acţiune a contrabandiştilor, care au ajuns să folosească aparate de zbor, drone, şi orice alte metode ingenioase pentru a transporta ţigările peste frontieră. În principiu, pe zona râului Tisa, în zonele împădurite se transportă cu cai, cu snowmobile, cu sania, sunt trecute cu sfoara prin apele râului Tisa, prin punctele de trecere a frontierei ascunse în locaşuri special amenajate, pungi cu zahăr, cutii cu prăjitură, cutii cu bere, drone şi orice fel de metodă pentru a realiza profit. Se încearcă după aceea scoaterea din zona de competenţă a poliţiei de frontieră a acestor cantităţi prin diferite metode, ascunse în corpuri de mobilier, ascunse în scânduri decupate pentru a încăpea baxuri, locuri special amenajate în remorci, autoutilitare, sub cherestea", a declarat Florin Coman.

Au folosit firme de curierat

El a arătat că grupările de contrabandişti sunt foarte bine organizate, sunt mulţi care îi urmăresc pe poliţişti, astfel încât ştiu când să acţioneze.

"Ne observă permanent, este şi destul de greu datorită zonei muntoase, condiţii specifice sezonului rece, zona alpină, este foarte greu ca noi să ne desfăşurăm activitatea dar cu colegii mei consider că printr-o activitate permanentă reuşim să facem faţă provocărilor. Am avut situaţii când ţigările au fost distribuite pe teritoriul României şi prin firmă de curierat. În principal ţigările sunt aduse pe teritoriul României de cetăţeni ucraineni, apoi sunt preluate de cărăuşi, transportate prin pădure, prin alte locuri, se folosesc acoperirile din teren, locaţii temporare de depozitare", a mai spus Coman.

"Suntem în alertă maximă"

Potrivit acestuia, contrabanda are drept cauză principală condiţiile sociale şi economice din zona de frontieră a celor două ţări, dar şi diferenţa de preţ.

"De ani de zile suntem în alertă maximă având în vedere că principalul fenomen infracţional care se manifestă la această frontieră este contrabanda. Se menţine acest fenomen infracţional şi principala cauză, considerăm noi, este diferenţa mare între preţul ţigărilor din România şi Ucraina. Aceste produse din tutun sunt în principiu destinate pieţei interne, însă o parte dintre ele ajung să fie transportate şi comercializate şi în alte state membre ale Uniunii Europene. Capturile la frontiera verde reprezintă marea pondere din totalul capturilor. Contrabanda reprezintă o ameninţare la această frontieră şi este determinată în principal de un nivel de trai scăzut, lipsa locurilor de muncă, situaţia din Ucraina, conflictul de acolo şi multe alte motive", a afirmat şeful ITPF.

"Sunt ţigări contrafăcute, fabrici ilegale"

Florin Coman susţine că în Ucraina preţul unui pachet de ţigări porneşte de la 2 lei, dar pe pieţele din România ajunge şi la 7 lei.

"În principal un pachet de ţigări din Ucraina se cumpără la 2,3-2,5 lei, în condiţiile în care ştiţi bine ce se întâmplă în Ucraina, ce alternative economice sunt, ce se întâmplă la noi în zona de frontieră, câtă industrie avem, câtă nu avem. Acelaşi pachet la prima mână la noi se vinde la 5 lei şi probabil ajunge în piaţă la 7 lei. Sunt ţigări contrafăcute, fabrici ilegale. Sunt mărci cunoscute în occident. O parte mai cunoscută, alta mai puţin cunoscută şi în funcţie de asta diferă preţul", a precizat Coman.

"Au încercat prin tactici agresive să intimideze"

Totodată, au existat şi cazuri în care liderii grupărilor i-au ameninţat pe poliţişti.

"Am avut situaţii în care liderii acestor grupări au încercat prin tactici agresive să îi intimideze pe colegii noştri, nu s-au limitat doar la ameninţări verbale, au încercat să ne influenţeze depunând plângeri cu caracter mincinos prin care sunt culpabilizate cadrele poliţiei de frontieră implicate în stoparea fenomenului infracţional de contrabandă", a arătat şeful ITPF Sighetu Marmaţiei.

Conform statisticii prezentate, în primele 8 luni ale anului 2018, poliţiştii din cadrul ITPF au înregistrat 336 de dosare penale, fiind implicare 236 de persoane cu 247 de infracţiuni, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, când au fost 300 de dosare penale cu 230 de persoane şi 280 de infracţiuni. În primele opt luni din 2018 au fost confiscate 1.722.950 de pachete de ţigări, în valoare de 19 milioane lei, faţă de 1,4 milioane pe pachete de ţigări în 2017, înregistrâdu-se o creştere de 16%.

În cadrul conferinţei, reprezentantul British American Tobacco, Adrian Frăţilă, a afirmat că pe piaţa din România sunt patru miliarde de ţigarete de contrabandă, ceea ce duce la încasări mai mici la bugetul de stat.

Sursa: DCnews.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920