REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Poliţiştii învaţă doamnele şi domnişoarele cum să poarte poşetele

Poliţiştii învaţă doamnele şi domnişoarele cum să poarte poşetele

Replica API 14 iunie 2014 | 00:00 105

Sfaturi pentru a nu deveni victima unei tâlhării

Sfaturi pentru a nu deveni victima unei tâlhării

Infracţiunile au loc la tot pasul, chiar dacă oamenii legii au demarat mai multe campanii de prevenire a lor. Prin urmare, este mai bine să le urmăm sfaturile, precum poşeta purtată cât mai aproape de corp, în partea din faţă a corpului, banii ţinuţi în buzunarele interioare ale hainelor sau evitarea locurilor neiluminate.

Astfel, pentru prevenirea tâlhăriilor, a faptelor antisociale, stradale şi a furturilor din buzunare, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii recomandă ca atunci când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, este bine să fiţi însoţiţi de o altă persoană, să vă alegeţi traseul cu grijă, evitând locurile mai puţin circulate, parcurile, zonele slab iluminate sau unde se consumă băuturi alcoolice! Ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care au un comportament agresiv şi evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate. Nu consumaţi băuturi alcoolice pe stradă. Fapta constituie contravenţie şi, totodată, vă poate induce un comportament agresiv. În astfel de situaţii, de regulă, de la o banală ceartă se ajunge la loviri, vătămări şi chiar omor. Consumând alcool în exces, aveţi şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unui accident rutier, tâlhării, viol etc. Nu purtaţi asupra dumneavoastră obiecte de valoare ce pot tenta infractorii! Aveţi grijă la relaţiile ocazionale şi nu le acceptaţi cu uşurinţă, fără a lua în calcul toate riscurile la care vă expuneţi. În mijloacele de transport în comun sau locuri aglomerate - atenţie la buzunare şi poşete! Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi, în locuri cât mai sigure. Dacă vă aflaţi într-o zonă aglomerată protejaţi-vă întotdeauna poşeta. Aceasta trebuie să fie imobilizată de braţ şi să o tineţi în partea din faţă a corpului, lipită de haină. Când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun şi sunteţi înconjuraţi ori împinşi de diverşi indivizi, schimbaţi-vă imediat locul. Dacă trebuie să transportaţi sume mari de bani este necesar să fiţi însoţiţi de o altă persoană care să vă ajute la supravegherea acestora. În nici un caz nu depozitaţi valorile în pungi din plastic. Este indicat să aveţi în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente. Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru. Nu ţineţi portofelul în buzunarul exterior al pantalonului sau în compartimentele exterioare de la geantă/rucsac. Fiţi atenţi la persoanele din jurul dumneavoastră care au un comportament suspect, observându-le fizionomia şi orice elemente care ar putea duce la identificarea lor, în măsura în care ar fi necesar. Pentru orice eveniment de tip infracţional, apelaţi imediat 112 !

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102