REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Poliţiştii, prezenţi la datorie cu ocazia începerii noului an şcolar!

Poliţiştii, prezenţi la datorie cu ocazia începerii noului an şcolar!

Replica API 9 septembrie 2018 | 00:00 172

Peste 7.000 de polițiști vor acționa în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru ca noul an școlar să înceapă în siguranță. Oamenii legii vor fi prezenți pe toată durata anului școlar în zona unităților de învătământ și pe traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

La data de 10 septembrie a.c., peste 7.000 de poliţişti vor acţiona la nivel naţional în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. De asemenea, în aceste zile, la nivel național, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventive-educative. Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare nonagresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

Majoritatea faptelor sesizate în anul școlar trecut (91%) au avut loc în incinta unităților de învățământ, restul petrecându-se în zona adiacentă acestora.

Faptele sesizate prezintă cu precădere un pericol social redus, trei sferturi dintre acestea reprezentând furturi și loviri sau alte violențe, siguranța copiilor nefiind afectată în mod grav.

Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și intervin ori de câte ori este nevoie.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614