REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Poliţiştii Secţiei 3, alertaţi de prezenţa unei genţi suspecte

Poliţiştii Secţiei 3, alertaţi de prezenţa unei genţi suspecte

Replica API 6 august 2011 | 00:00 247

Agitaţie în Piaţa Unirii

Agitaţie în Piaţa Unirii

Poliţiştii Secţiei 3 au fost alertaţi, ieri, prin 112, că în zona Piaţa Unirii, pe strada Răscoalei din 1907, de mai multe ore se află o geantă suspectă, lăsată într-un loc relativ ferit privirilor. Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului pentru a vedea care e treaba cu geanta respectivă. În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că în geanta respectivă nu se aflau obiecte care să pună în pericol siguranţa celor din zonă. În geantă se aflau mai multe pături, haine şi alte mărunţişuri. Imediat cum poliţiştii au deschis geanta, a apărut şi proprietarul acesteia, un om al străzii care pierdea timpul în staţia de autobuz. Poliţiştii susţin că în astfel de genţi se pot ascunde obiecte explozibile sau chiar substanţe biologice, care ar putea pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa celor din jur, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, unde au murit sute de persoane. Astfel, se recomandă cetăţenilor să sesizeze imediat prin 112, în cazul în care observă astfel de genţi, serviete-diplomat sau colete, amplasate sau "uitate" în spaţii aglomerate, pentru a preîntâmpina producerea unei tragedii.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614