REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Poliţiştii te învaţă cum să păstrezi şi să foloseşti armele în mod legal

Poliţiştii te învaţă cum să păstrezi şi să foloseşti armele în mod legal

Replica API 28 iulie 2014 | 00:00 208

Acţiune pe litoral

Acţiune pe litoral

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Constanţa au dat startul Campaniei de informare a turiştilor de pe litoralul românesc cu privire la păstrarea şi folosirea armamentului în mod legal, intitulată "Fii Responsabil!". Campania este coordonată de IGPR - Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi se va derula pe litoralul Mării Negre în sezonul estival 2014, mesajele principale ale acesteia având în vedere sancţiunile legale în cazul folosirii în mod ilegal a armamentului şi modalităţile de folosire în mod legal a armelor deţinute. Evenimentul a debutat la data de 24 iulie a.c., la sediul Poliţiei din Staţiunea Mamaia, continuând pe durata întregului weekend şi în staţiunile Eforie, Costineşti, Neptun şi Mangalia. Activităţile au fost sprijinite şi de poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia şi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii. Astfel, oamenii legii au distribuit pliante informative cu măsurile necesare de păstrare a armamentului la domiciliu, în locul de rezidenţă al deţinătorilor şi în unităţile hoteliere. Turiştii şi administratorii unităţilor de cazare au fost sfătuiţi de poliţişti: să nu lase armele nesupravegheate şi la îndemâna persoanelor neautorizate, fiind astfel înlăturate pericolele de vătămări corporale accidentale; să nu lase arme nesupravegheate în autoturisme, în mijloacele de transport în comun, în camerele de hotel, evitând sustragerea sau pierderea acestora; să folosească armamentul doar în poligoane autorizate; să nu poarte arme în zone aglomerate (spectacole, adunări publice, restaurante, cluburi), unde portul armamentului nu este permis de lege; să nu poarte armamentul în stare de ebrietate sau în alte cazuri în care capacitatea medicală şi de folosinţă sunt afectate; să poarte armamentul doar însoţit de documentele prevăzute de lege; de asemenea, administratorii spaţiilor de cazare au fost sfătuiţi să adopte toate măsurile legale pentru păstrarea în siguranţă a armelor turiştilor veniţi în vacanţă pe litoralul românesc.

Acţiuni similare vor continua pe toată perioada sezonului estival, pentru o cât mai bună informare a turiştilor cu privire la modalităţile legale de păstrare şi folosire a armelor.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614