REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Poliţistul care l-a dat pe Matei pe mâna procurorilor a făcut cerere să se întoarcă la DNA

Poliţistul care l-a dat pe Matei pe mâna procurorilor a făcut cerere să se întoarcă la DNA

Replica API 30 noiembrie 2012 | 00:00 161

Burlacu pleacă de la şefia IPJ Constanţa

Burlacu pleacă de la şefia IPJ Constanţa

Se încheie concediul medical solicitat acum o săptămână de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Valentin Burlacu. Începând de luni, acesta se va afla din nou la comanda IPJ, însă nu pentru mult timp, susţin surse din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În circa o săptămână, Burlacu se va întoarce la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), acolo unde a activat şi înainte de concursul pentru ocuparea postului de inspector şef al IPJ Constanţa. Există, de altfel, şi o cerere depusă în acest sens de către comisarul-şef. Facem precizarea că Valentin Burlacu a intrat în concediu medical imediat după reţinerea, de către procurorii DNA, a primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei. Edilul este acuzat că acuzat ca a încercat să mituiască un poliţist cu două terenuri pentru ca acesta să intervină în mai multe dosare instrumentate împotriva sa. Poliţistul la care fac referire procurorii DNA în comunicatul remis presei la mijlocul acestei luni este chiar Valentin Burlacu, denunţător în această cauză.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108