REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Poliţistul Frumuşelu şi consilierul Gheordunescu află după Crăciun dacă sunt liberi. Vezi cine e denunţătorul din dosarul care i-a băgat în arest

Poliţistul Frumuşelu şi consilierul Gheordunescu află după Crăciun dacă sunt liberi. Vezi cine e denunţătorul din dosarul care i-a băgat în arest

Replica API 25 decembrie 2012 | 00:00 170

Dan Frumuşelu, agent şef de poliţie în cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor al IPJ Constanţa, şi consilierul Emil Gheordunescu află după sărbători dacă rămân în arest preventiv sau dacă cercetările continuă cu ei în libertate. Curtea de Apel Constanţa va judeca recursurile celor doi pe data de 28 decembrie. Frumuşelu şi Gheordunescu se află în arest urmare a unui dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care i-au acuzat de luare de mită, complicitate la luare de mită şi şantaj. Potrivit DNA, pe 20 decembrie 2012, Dan Frumuşelu, în calitate de agent şef de poliţie în cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor al IPJ Constanţa şi Gheordunescu Emil, administrator al SC Agigea Expres SRL şi consilier local în Agigea, "au exercitat presiuni asupra unui denunţător, solicitându-i acestuia să achite suma de 30.000 euro în contul unui prejudiciu invocat de Gheordunescu Emil, în calitate de parte vătămată. În caz contrar, agentul de poliţie a ameninţat că va administra probe în aşa fel încât denunţătorul să fie trimis în judecată, cu consecinţa condamnării sale la închisoare cu executarea pedepsei. Totodată, agentul de poliţie Frumuşelu Dan i-a prezentat denunţătorului şi alternativa favorabilă acestuia, respectiv împrejurarea că, dacă va achita suma de 30.000 euro, va desfăşura şi orienta cercetările penale astfel încât soluţia ce se va impune va fi una de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării sau, mai mult chiar, de scoatere de sub urmărirea penală". "La aceeaşi dată, agentul de poliţie Frumuşelu Dan a acceptat promisiunea ca denunţătorul să îi dea, prin intermediul lui Gheordunescu Emil, suma de 15.000 euro, pentru a orienta cercetările astfel ca să fie adoptată o soluţie convenabilă denunţătorului. La data de 22 decembrie 2012, inculpatul Gheordunescu Emil a primit de la denunţător suma totală de 45.000 euro, din care 30.000 euro pentru sine şi 15.000 euro pentru agentul de poliţie Frumuşelu Dan, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante", se arată în comunicatul DNA. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor doi, Tribunalul Constanţa admiţând cererea.

Iată însă cine este denunţătorul în acest dosar: Robert Iulian Feodor, de 33 de ani, din Mangalia, unic asociat şi administrator al SC Yobo Construct Invest SRL. Acesta a fost reclamat, la începutul anului trecut, de Gheordunescu, care susţinea că Feodor a achiziţionat de la SC Agigea Expres SRL cantitatea de 800 de tone de uree, pe care nu a mai achitat-o.

Marfa - 800 de tone de uree- a fost preluată de mai multe autocamioane Iveco, despre care s-a aflat ulterior că fac parte dintr-un lot de maşini luate fraudulos în leasing pentru a fi vândute.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367