REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Polonia se grăbește să primească soldaţi americani retraşi din Germania

Polonia se grăbește să primească soldaţi americani retraşi din Germania

Replica API 7 iunie 2020 | 00:00 953

Polonia speră ca o parte din soldaţii americani care vor fi retraşi din Germania de preşedintele Donald Trump, conform The Wall Street Journal, să fie instalaţi în Polonia, a declarat sâmbătă premierul Mateusz Morawiecki, transmite AFP.

The Wall Street Journal a scris vineri că Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă numărul personalului militar dislocat permanent în Germania, principala ancoră a forţelor americane din NATO, pentru a reduce numărul la 25.000.

Sper într-adevăr că, în urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut şi după ce ne-am demonstrat soliditatea în calitate de partener al NATO, un anumit număr de soldaţi staţionaţi în prezent în Germania şi care vor fi retraşi de Statele Unite se vor regăsi în Polonia'', a declarat premierul Mateusz Morawiecki la postul de radio RMF.

În prezent, aproximativ 34.500 de soldaţi locuiesc cu familiile lor la una dintre cele 21 de baze militare americane din Germania. Efectivele pot ajunge la 52.000 de persoane în timpul rotirilor de echipe sau în timpul manevrelor.

"Adevăratul pericol se ascunde la graniţa de est, astfel încât o deplasare a forţelor americane către flancul estic (al NATO) va reprezenta o consolidare a securităţii pentru întreaga Europă", a continuat Morawiecki, făcând aluzie la Rusia.

Preocupată de preluarea de către Rusia a mai multor teritorii situate în Georgia şi Ucraina în ultimul deceniu, Polonia militează pentru o prezenţă militară americană permanentă pe teritoriul său.

Anul trecut, preşedintele Trump a crescut la 5.500 de oameni efectivele staţionate prin rotaţie în Polonia, care consideră de mult timp Statele Unite ca principalul garant al securităţii sale în cadrul NATO.

Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să confirme sau să infirme informaţiile din Wall Street Journal, care apar într-un context de tensiuni între guvernul SUA şi aliaţii săi europeni cu privire la acordurile de cooperare.

Washingtonul consideră în special că Germania nu cheltuieşte suficient pentru propria apărare, scrie stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102