REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Pompierii constănţeni, la ceas aniversar

Pompierii constănţeni, la ceas aniversar

Replica API 11 septembrie 2014 | 00:00 213

166 de ani

166 de ani

Anul acesta, la 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, se împlinesc 166 ani de la luptele din Dealul Spirii. Pentru a marca momentul, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa organizează o serie de manifestări. Astfel, în data de 11 septembrie 2014, în intervalul orar 10.00 - 13.00, în faţă la City Park Mall se va organiza o expoziţie cu tehnică de intervenţie. Celor prezenţi li se vor prezenta autospeciala pentru salvare de la înălţime, ambulanţa SMURD, autospeciala şi echipamentul scafandrilor de intervenţie, autospeciala CBRN (destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice, pentru decontaminarea personalului de interventie dar şi a celui afectat), dar şi autospeciala pentru descarcerare grea. În paralel, specialiştii Inspecţiei de Prevenire vor organiza un punct mobil de informare preventivă şi vor distribui pliante cu recomandări pentru prevenirea incendiilor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218