REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Pompierii şi militarii, în topul încrederii românilor

Pompierii şi militarii, în topul încrederii românilor

Replica API 4 ianuarie 2015 | 23:44 213

Pompierii și militarii sunt profesiile care se bucură de cel mai ridicat nivel de mulțumire din partea românilor, în timp ce nivelul de mulțumire este mai redus în ceea ce îi privește pe procurori și judecători, avocați sau funcționari publici, relevă un sondaj IRES.

Mai bine de opt din zece participanți la anchetă declară că sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de activitatea pompierilor din anul 2014. În același timp, doar 7% dintre aceștia declară că ar fi nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de activitatea acestora, iar 10% nu răspund sau nu știu să răspundă la această întrebare.

De activitatea din ultimul an a medicilor din cadrul sistemului sanitar de stat se declară mulțumite sau foarte mulțumite două treimi dintre persoanele intervievate, în timp ce o treime tind să fie mai degrabă nemulțumite.

Activitatea polițiștilor români din 2014 este considerată mulțumitoare de către 59% dintre participanții la studiu, în timp ce 36% dintre aceștia tind să fie mai degrabă nemulțumitoare.

Activitatea jandarmilor este evaluată în termeni pozitivi de o proporție mai ridicată a respondenților, 70% declarându-se mulțumiți sau foarte mulțumiți de aceasta, iar 16% declarându-se mai degrabă nemulțumiți. Restul persoanelor intervievate nu pot aprecia acest aspect.

De activitatea din anul 2014 a profesorilor și a altor profesii didactice din sistemul educațional public sunt mai degrabă mulțumiți 71% dintre intervievați, nemulțumiți fiind 19% dintre aceștia. 10% dintre aceștia nu pot aprecia în ce măsură ar trebui să îi mulțumească sau nemulțumească activitatea persoanelor care au aceste profesii.

Activitatea funcționarilor publici suscită un nivel mai scăzut de satisfacție în rândul populației; astfel, 53% dintre participanții la această anchetă se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți de activitatea acestora din 2014, în timp ce 40% sunt nemulțumiți sau foarte nemulțumiți, iar 7% nu dau un răspuns la această întrebare.

Activitatea militarilor de bucură de un nivel foarte ridicat de satisfacție din partea persoanelor intervievate, întrucât 81% dintre acestea se declară foarte mulțumite sau mulțumite, iar doar 3% nemulțumite sau foarte nemulțumite. 16% nu dau un răspuns la această întrebare.

Activitatea preoților este evaluată drept mulțumitoare de către 63% dintre respondenți, în timp ce pentru 30% dintre aceștia a fost mai degrabă nemulțumitoare. 7% dintre aceștia nu dau un răspuns la această întrebare.

Activitatea procurorilor este cunoscută în măsură mai redusă de către persoanele intervievate, un sfert dintre acestea neputând evalua în ce măsură sunt mulțumite sau nu de aceasta. Cu toate acestea, 49% dintre ele se declară mai degrabă mulțumite cu privire la acest lucru, iar 26% mai degrabă nemulțumite.

De activitatea judecătorilor din anul 2014 se declară mulțumiți 51% dintre participanții la studiu, în timp ce 26% sunt mai degrabă nemulțumiți, iar 23% dintre aceștia nu dau un răspuns la această întrebare, fie pentru că nu știu, fie pentru că nu doresc.

Activitatea avocaților suscită un nivel de satisfacție ușor mai ridicat: 56% sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de aceasta, în timp ce 22% sunt mai degrabă nemulțumiți, iar 22% nu dau un răspuns.

Sondajul a fost realizat în perioada 19-20 decembrie 2014 pe un eșantion de 1.131 indivizi de 18 ani și peste. Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național. Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de plus/minus 2,9%.

Citeşte mai mult pe RTV.NET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614