REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Ponta: Dacă îmi dau demisia, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte

Ponta: Dacă îmi dau demisia, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte

Replica API 15 iulie 2015 | 23:10 205

Victor Ponta

Victor Ponta a declarat, luni seară, că s-a gândit să îşi dea demisia din funcţia de premier, dar că acest gest ar fi fost o trădare a celor care l-au votat şi, solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susţine-o în condiţiile în care el s-ar retrage, l-a indicat pe Călin Popescu Tăriceanu, notează mediafax.ro. Ponta a fost întrebat, într-o emisiune a postului Antena 3, dacă s-a gândit în această perioadă la demisie. „Sigur că da, cum să nu. Este o gândire foarte concretă, m-am gândit în felul următor: la partid, PSD, am găsit imediat o formulă prin care cei aflaţi acum la conducere - Rovana Plumb, ceilalţi colegi ai mei - pot foarte bine să conducă din punct de vedere politic partidul, mai ales că, practic din toamnă, începe pregătirea pentru alegerile locale, apoi pentru cele parlamentare. La Guvern, lucrurile stau în felul următor: în primul rând, nu că sunt de neînlocuit, nimeni nu e de neînlocuit, dar sunt nişte proiecte pe care le-am pus în aplicare şi pe care trebuie să le duc la bun sfârşit”, a susţinut premierul. „În al doilea rând (...), eu am fost votat, împreună cu Crin Antonescu, ca să guvernăm, dar am fost şi votaţi ca să nu mai ajungă ăia pe care i-am dat jos, adică Ungureanu, Predoiu, Boagiu, Ialomiţianu, toată gaşca. Păi, eu, dacă îmi dau demisia de la Guvern, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte. Şi după aia ce facem, iarăşi venim şi muncim trei ani jumate ca să dăm înapoi oamenilor pensiile, salariile, TVA, toate celelalte lucruri... aia ar fi o trădare, categoric, a celor care m-au votat”, a mai spus Victor Ponta. Reamintindu-i-se evaluarea privind o eventuală demisie ca fiind „trădare”, Ponta a precizat că se referă la demisia sa urmată de venirea unui guvern al celor care au fost înainte de 2012, mai notează mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218