REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ponta, despre administraţia publică: Mai uşor schimbăm un preşedinte, decât vreun funcţionar pe undeva

Ponta, despre administraţia publică: Mai uşor schimbăm un preşedinte, decât vreun funcţionar pe undeva

Replica API 11 iulie 2013 | 00:00 212

Premierul Victor Ponta le-a cerut miercuri miniştrilor responsabili să pregătească principiile care vor sta la baza noii modalităţi de salarizare în administraţia centrală şi locală, care să permită introducerea criteriilor de performanţă şi a arătat că, potrivit legislaţiei actuale, "mai uşor schimbăm un preşedinte, decât vreun funcţionar public pe undeva".

"O să vă rog până în toamnă - agitaţia e de pe acum şi e bine să fie agitaţia - să avem gândite, pregătite principiile cu ce vrem să schimbăm în mod radical la salarizarea în zona administraţiei publice centrale şi locale. Şi actul normativ îl dezbatem, îl discutăm, practic, trebuie să stea la baza viitoarei Legi a bugetului", a afirmat Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern.

El a reiterat că ponderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor se va menţine la 7% din PIB.

"O spun încă o dată pentru toată lumea: anvelopa salarială mare rămâne aceeaşi - 7% din PIB. Aici nu umblăm, doar dacă creşte PIB-ul, sigur, creşte şi anvelopa, pe măsură ce creşte PIB, dar acest lucru se întâmplă mai încet", a punctat şeful Guvernului.

Ponta a subliniat importanţa introducerii criteriilor de performanţă, susţinând că, în prezent, este mai simplu să schimbi un preşedinte, decât să sancţionezi sau să demiţi un funcţionar.

"Important e că în aceiaşi bani fiecare dintre instituţiile publice - şi centrale şi locale - să aibă mai mare flexibilitate şi să poată să introducă criterii de performanţă. În acest moment, fie că lucrezi de dimineaţa până seara, fie că nu faci nimic, primeşti acelaşi salariu. Vreţi să sancţionaţi pe cineva, mai uşor schimbăm un preşedinte, decât să schimbăm vreun funcţionar public de undeva. Toată lumea e nemulţumită de administraţia publică centrală şi locală, responsabili suntem doar noi. (...) Vreau în acest an să schimbăm lucruri cu adevărat importante în ceea ce priveşte modul de funcţionare a aparatului public central şi local", a mai spus Victor Ponta.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218