rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ponta: Între sănătatea oamenilor şi voturi, Orban a ales voturile

Liderul Pro România, Victor Ponta, l-a acuzat, luni, pe premierul Ludovic Orban că între sănătatea oamenilor şi voturi a ales voturile, Ponta adăugând că prim-ministrul organizează alegerile locale în condiţiile în care sistemul de sănătate se apropie de colaps, deschiderea şcolilor este incertă, iar firmele se apropie de faliment.

Victor Ponta

"Va fi nevoie să moară oameni ca să rămână Guvernul acesta incompetent. Sistemul de sănătate se apropie de colaps, şcoala nu ştim dacă se deschide sau nu, firmele româneşti se apropie de faliment, dar Orban face alegeri!", a scris Ponta pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a menţionat că Pro România a solicitat un protocol clar, detaliat şi eficient pentru organizarea campaniei electorale şi a zilei votului în condiţii de maximă siguranţă, dar "Guvernul Orban nu a făcut nimic".

"Pro România a solicitat organizarea alegerilor locale şi parlamentare într-un termen cât mai apropiat între acestea, pentru a reduce riscul de infectare şi cheltuielile uriaşe - 200 milioane euro doar pentru locale - Guvernul Orban nu a răspuns. Între sănătatea oamenilor şi voturi, Orban a ales voturile. Să fim siguri că îi vom arăta la vot ce mult a greşit", a mai scris Ponta.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că la nivelul actual de cazuri zilnice de infectare cu noul coronavirus, conform statisticilor din ultimele două săptămâni, pot fi organizate alegerile locale.

"Dacă ne uităm la evoluţia în ultimele două săptămâni, putem constata că am reuşit să oprim creşterea. Este un lucru destul de important. Dacă creşterea numărului de cazuri este extrem de mică iar dacă luăm pe săptămâni, vom vedea că există o limitare clară a răspândirii virusului. Sigur că orice măsură ia Guvernul, oricâte amenzi dăm, oricâte decizii legate de organizarea diferitelor tipuri de activităţi luăm, avem nevoie de colaborarea oamenilor. Cu cât mai mulţi români respectă regulile, cu atât riscul de răspândire a virusului este mai mic. Din punctul meu de vedere, la nivelul actual de cazuri zilnice, care s-a înregistrat în ultimele 2 săptămâni, se pot organiza alegerile", a precizat Orban.

El a subliniat că nu există niciun fel de problemă în organizarea alegerilor, cu condiţia ca toţi candidaţii, activiştii, cetăţenii să respecte regulile de protecţie sanitară.

marţi, 11 august 2020642
Comentarii

01pinochio(11 aug 23:33)
Postacii de serviciu de mai jos sa va iau familiile in pula si voua sa va dau muie cu cacat daca tot sunteti nemultumiti.
10cetatean(11 aug 22:18)
La mancat handel nu va intrece nimeni politicienii lui peste astia sunt ,vulpea care nu ajunge la struguri zice ca-s acri asa si Ponta s-a mutat de la un partid la altul ca tiganul cu cortul
26roman(11 aug 13:18)
nu boule, cei ce au ales moartea au fost si sunt continuu PSD-istii prin avocatul poporului si presul iresponsabil chiar criminal- DORNEANU. Cred ca esti constient de acest lucru- asta in ideea in care pretinzi ca ai coloana vertebrala
26Escu(11 aug 12:23)
Bai papagalule mincinos inainte sa vorbesti de Orban ia amintesteti cum tu impreuna cu Tariceanu si Ciolacu ati declarat in iunie ca parlamentari vostri nu vor vota starea de alerta si nu au votat,pentru ca valul COVID trecuse dupa parerile voastre si starea de alerta ceruta de guvern era doar o inventie a P.N.Listilor pt.ca sa mai cheltuie niste bani de la buget motivand ca COVIDul nu a trecut,lucru care pentru voi PSD,ALDE si ProRomania era o minciuna grosolana.
35hazna(11 aug 09:42)
nu mai manca atat c...t...
27fani(11 aug 09:15)
O taratura ordinara .Unii si-au rupt coatele invatand iar asta si-a inventat un doctorat ! Numai taraturile ca el il vor sustine .Clar
27Tradatorule, DISPARI !(11 aug 07:58)
Mai pontacule, mai PINOCHIO, iar te bagi in seama ?! Tradatorule, lasule, mincinosule! Dispari hahalera polititica, ai facut rau destul, da. Tu mai ai CREDIBILITATE ?!
38michimaus(11 aug 00:26)
asta nu e ala care se opunea prelugirii starii de urgenta si alerta? acum e grijuliu? ti ai draq!
mai mult...Politică
26 sep 00:00PoliticăPreşedinţie: Şedinţă CSAT - pe 6 octombrie

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe 6 octombrie, pentru a...356

26 sep 00:00PoliticăTurcan: Suntem la finalul unei campanii electorale de care nu ne este ruşine377
26 sep 00:00PoliticăMarcel Ciolacu: Pe listele PSD pentru parlamentare nu va exista niciun candidat cu probleme penale382
26 sep 00:00PoliticăVotul valabil exprimat şi votul nul - unde se aplică ştampila pe buletin. Votul multiplu - procedură specială

Cetăţenii care se vor prezenta la vot duminică trebuie să aplice ştampila cu menţiunea ''Votat'' în patrulaterul...442

26 sep 21:32PoliticăLege promulgată: Facilităţi pentru trecerea frontierei de către lucrătorii frontalieri şi deschiderea de noi puncte de trecere387
26 sep 00:00PoliticăUrna specială, folosită cu respectarea măsurilor sanitare. Nu se va intra în locuinţa alegătorului şi se va purta mască359
26 sep 00:00PoliticăGuvern: Facilităţi pentru tinerii fermieri de a beneficia de o suprafaţă de până la 50 de hectare

Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern care permite acordarea unei facilităţi pentru tinerii fermieri de a...473

26 sep 00:00PoliticăReguli la urne - acces prioritizat pentru alegătorii febrili sau cu simptome respiratorii363
26 sep 00:00PoliticăGuvern: Persoanele care au vârsta de pensionare şi stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime418
26 sep 00:00PoliticăGuvernul a aprobat prelungirea până la sfârşitul anului a unor măsuri privind sistemul de asigurări sociale de sănătate

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea până la sfârşitul anului a unor măsuri care...350

26 sep 00:00PoliticăPeste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne. Măsuri sanitare speciale în procesul de vot339
26 sep 00:00PoliticăOrban: Vom sprijini cu tablete studenţii beneficiari ai burselor sociale din universităţile cu predare online345
Vremea
23.2°23.2° - 23.3° sâmbătă, 26 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 9.55 m/s
Presiune: 1000 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 sep 00:00SportLiga I: FC Argeş - Universitatea Craiova 1-2

Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata FC Argeş cu scorul de 2-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, la...379

26 sep 00:00SportFC Voluntari - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2

FC Voluntari a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (0-1), vineri seara, pe teren propriu, în...340

26 sep 00:00SportOrganizatorii JO de la Tokyo au prezentat un prim plan de simplificare a ceremoniilor

Organizatorii Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, amânate pentru vara anului 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, au...345

26 sep 00:00SportBayern Munchen a stabilit un nou record european, cu 23 de victorii consecutive

Bayern Munchen, care a cucerit Supercupa Europei joi seara, după 2-1 cu Sevilla, în urma prelungirilor, la Budapesta,...363

Local
26 sep 21:12LocalPolițiștii au VERIFICAT deținătorii de ARME din CONSTANȚA!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la data de 24 septembrie a.c., au...800

26 sep 21:12LocalCondamnat pentru tentativă de OMOR, la Constanța!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova, la data de 24 septembrie a.c., au identificat un bărbat, de 34...728

26 sep 21:11LocalLocalitatea 2 Mai, conectată la rețeaua de gaz natural!

680

26 sep 21:11LocalUn minor din Cuza Vodă a DISPĂRUT fără URMĂ!

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui TUDORACHE ANDREI,...1259

26 sep 21:11LocalPrinși la volan fără permis și sub influența alcoolului

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihai Viteazu au...587

26 sep 21:10LocalFURT dintr-o CURTE! Proprietarul s-a trezit fără telefoane

În urmacercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...784

26 sep 21:11LocalCOVID-19: Număr mare de cazuri în continuare, 1629 în ţară, 66 la Constanţa

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu...1041

26 sep 21:11LocalUn AUTOTURISM a luat FOC la intrare în Gura Dobrogei

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină vineri, 25 septembrie, pe DC81, la intrare în Gura...787

26 sep 21:11LocalSpectacole și proiecții cinematografice, la Teatrul „Oleg Danovski”

745

Politică
26 sep 00:00PoliticăGuvern: Facilităţi pentru tinerii fermieri de a beneficia de o suprafaţă de până la 50 de hectare

Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern care permite acordarea unei facilităţi pentru tinerii fermieri de a...473

26 sep 00:00PoliticăReguli la urne - acces prioritizat pentru alegătorii febrili sau cu simptome respiratorii

Cetăţenii cu drept de vot care se vor prezenta duminică la urne trebuie să respecte anumite reguli de protecţie...363

26 sep 00:00PoliticăGuvern: Persoanele care au vârsta de pensionare şi stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime

418

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1794

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2687

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1663

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...4049

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2648

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3560

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5399

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3594

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2844

Monden
26 sep 00:00MondenMariah Carey: „Sunt un bancomat cu perucă”. Solista de 50 de ani s-a săturat de lăcomia familiei

Mariah Carey a răbufnit zilele trecute în timpul unui interviu acordat lui Oprah Winfrey. Solista de 50 de ani s-a...615

26 sep 00:00MondenDemi Lovato şi Max Ehrich şi-au anulat planurile de căsătorie

Actriţa şi cântăreaţa americană Demi Lovato este din nou o femeie singură după destrămarea logodnei de actorul...341

26 sep 00:00MondenCarnavalul de la Rio, amânat sine die din cauza pandemiei de COVID-19

345

26 sep 00:00MondenOana Roman a uitat de divorţ şi îi trimite „bezele“ soţului: „Te iubim!“

Oana Roman (44 de ani) şi soţul ei, Marius Elisei (34 de ani), au avut mari probleme în cuplu, de-a lungul timpului,...470

26 sep 00:00MondenBrad Pitt își apără noua iubită în fața Angelinei. Actorul de 56 de ani, mai îndrăgostit ca niciodată

Brad Pitt, 56 de ani, îi ia apărarea iubitei lui Nicole Poturalsky, de 27 de ani. Aceasta a postat afirmația...461

26 sep 00:00MondenMaluma și Jennifer Lopez au lansat un videoclip fierbinte împreună. Cum au dansat cei doi

Maluma și Jennifer Lopez au lansat îmrepună două piese la care au filmat clipuri foarte sexy. Aceștia nu au fost...396

26 sep 00:00MondenPrinţesa Eugenie, nepoată a reginei Elisabeta a II-a, aşteaptă primul ei copil în 2021

Prinţesa Eugenie, nepoată a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este însărcinată, iar bebeluşul ar trebui...369

26 sep 00:00MondenHBO Max pregăteşte o nouă versiune a serialului ''Pretty Little Liars''

Serialul de televiziune "Pretty Little Liars" va avea o nouă versiune ce va fi actualizată la anii 2020, au anunţat...316

26 sep 00:55MondenFeli se căsătorește! Ce mesaj emoționant a publicat artista

751

Mapamond
26 sep 00:00MapamondDemisie neaşteptată a unui influent cardinal de la Vatican

Unul dintre cardinalii cei mai influenţi ai Vaticanului, italianul Angelo Becciu, a demisionat joi din funcţia sa în...367

26 sep 00:00MapamondChina speră să producă anual 610 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19

China intenţionează să aibă capacitatea până la sfârşitul anului de a produce anual 610 milioane de doze de...318

26 sep 00:00MapamondCoronavirus: Record de contagieri în Israel, cu câteva ore înainte de înăsprirea măsurilor de izolare

350

26 sep 00:00MapamondCoronavirus: Moscova le recomandă vârstnicilor să se autoizoleze, iar companiilor să recurgă la telemuncă

Capitala Rusiei, Moscova, confruntată cu o nouă creştere a numărului de infectări cu coronavirus, le-a cerut vineri...345

26 sep 00:00MapamondCoronavirus: Al 11-lea vaccin, produs de Novavax, intră în faza a treia a testelor clinice

Compania americană de biotehnologie a anunţat joi că a început în Regatul Unit un test clinic de ultimă fază al...344

26 sep 00:00MapamondSUA: Statul New York va verifica vaccinurile validate de administraţia Trump

311

Sănătate
26 sep 19:17SănătateCate calorii ar trebui să consumi pe zi pentru a scapa de kilogramele în plus

Supraponderalitatea apare atunci când se consuma mai multe calorii decât are organismul nevoie, iar surplusul este...416

26 sep 00:00Sănătate6 substanțe de care să te ferești în sarcină

Tutunul, alcoolul și drogurile pot avea efecte dăunătoare asupra sănătății. Atunci când o femeie însărcinată...313

26 sep 00:00SănătateVergeturile în sarcină: de ce apar și cum le previi

332

26 sep 00:00SănătateTop alimente care iți oferă energie, însă fără prea multe calorii

Teoretic, orice aliment iți oferă energie, însă este important cât timp persista aceasta energie, dar și cu ce...375

26 sep 00:00SănătateAlimentele procesate: toate sunt la fel de rele?

Consumul de alimente procesate nu este neapărat un lucru rău. Procesarea înseamnă orice schimbare a stării naturale...322

26 sep 19:20SănătateRolul psihoterapiei în tratarea obezității

Psihologii sunt de părere că obezitatea nu este numai o consecință a mâncatului în exces, ci și o urmare a...326

26 sep 19:11SănătateStudiu: Un nou test de sânge ar putea depista alergia la arahide fără riscuri

Oamenii de știință dezvolta un nou test de sânge pentru alergiile la arahide, care ar putea elimina nevoia de a se...346

26 sep 00:00SănătateSupa care accelerează metabolismul și face pielea mai frumoasă

Un metabolism accelerat nu numai că iți oferă mai multa energie, însă te ajuta să iți menții și silueta. Apa...426

26 sep 00:00Sănătate3 rețete de desert pentru persoanele supraponderale

355

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT