REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Ponta: Nu pot comenta ca prim-ministru cazul Voiculescu, dar o persoană e nevinovată până nu e condamnată definitiv şi irevocabil

Ponta: Nu pot comenta ca prim-ministru cazul Voiculescu, dar o persoană e nevinovată până nu e condamnată definitiv şi irevocabil

Replica API 29 septembrie 2013 | 00:00 157

Preşedintele PSD, primul-ministru Victor Ponta, a declarat sâmbătă, că nu poate comenta decizia instanţei în privinţa lui Dan Voiculescu, însă acesta trebuie să beneficieze, ca oricare alt cetăţean, de prezumţia de nevinovăţie până când nu e condamnat definitiv şi irevocabil. "Cred că orice om din această ţară, inclusiv domnul Voiculescu şi oricine altcineva, trebuie să se bucure de ceea ce scrie în Constituţie şi anume că o persoană e considerată nevinovată până când nu a fost condamnat definitiv şi irevocabil pentru încălcarea legii", a afirmat premierul, răspunzând unei întrebări adresată de AGERPRES.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că îşi doreşte foarte mult ca în viitor să nu mai fie politizate ca până acum cazurile judiciare în care sunt implicaţi politicieni.

"În al doilea rând, vreau şi cred şi îmi doresc foarte mult ca în viitor să nu mai folosim cazurile judiciare, când cineva are un proces în instanţă, în scop politic. Adică dacă e prieten, zicem că e nevinovat şi trebuie achitat, dacă e adversar, zicem că e vinovat şi neapărat trebuie condamnat. Sau e presiune asupra justiţiei dacă spunem că e nevinovat, dar nu e presiune când trebuie condamnat. Cred că şi acest caz, ca şi multe altele de altfel, au fost mult prea politizate în dezbaterea publică, în mass-media, de oamenii politici. Cred şi că un semn de maturizare a societăţii româneşti va fi când vom mai vorbi mai puţin sau chiar deloc şi vom politiza cât mai puţin cazurile în care un om politic are şi procese în instanţă", a spus primul-ministru.

El a subliniat şi că nu cunoaşte cazul în care e implicat Dan Voiculescu şi că nu poate comenta în această privinţă având în vedere calitatea sa de şef al Guvernului.

"În rest, despre cazul respectiv nici nu ştiu detalii şi nici nu ar trebui să ştiu şi oricum nu îl pot comenta ca prim-ministru", a menţionat Victor Ponta.

Totodată, premierul a mai arătat că în privinţa respectării prezumţiei de nevinovăţie şi a folosirii cazurilor judiciare în bătăliile politice s-a mers într-o direcţie greşită în România, având în vedere scandalurile din ultimii opt-nouă ani, iar el va face toate eforturile pentru a întări această idee în spaţiul public.

"Mi-aş dori foarte mult ca în viitor, după atâţia ani, după opt-nouă ani de scandaluri şi de mers într-o direcţie greşită, să mergem în cele două direcţii bune, aceea de a nu considera pe nimeni vinovat până nu e o hotărâre definitivă şi irevocabilă şi de a nu mai folosi în bătălia politică cazurile judiciare şi din partea mea voi face toate eforturile să întăresc această idee", a mai spus primul-ministru.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218