REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ponta reacţionează la declaraţiile comisarului Oettinger

Ponta reacţionează la declaraţiile comisarului Oettinger

Replica API 31 mai 2013 | 00:00 196

Premierul Victor Ponta consideră că România este o ţară guvernabilă, precum şi o gazdă bună pentru preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale care au venit deja sau se vor afla la Bucureşti. Conform Mediafax, declaraţia a fost susţinută de premier după ce comisarul UE al Energiei, germanul Gunther Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt "neguvernabile". "Nu ştiu dacă suntem chiar neguvernabili, cum consideră unii. Mie mi se pare că suntem guvernabili şi gazde bune, din moment ce anul acesta s-au aflat deja sau se vor afla preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BERD, BEI. Faptul că România are creştere economică şi are, dacă mă uit în zonă, în mod sigur o guvernare stabilă, însă fără competiţie corectă şi fără dezvoltare economică, toată această stabilitate se va dovedi pe termen foarte scurt şi îmi doresc ca în continuare să avem în Consiliul Concurenţei un arbitru şi un partener", a spus Ponta. Comisarul UE al Energiei, germanul Gunther Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt "neguvernabile", Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privinţa României şi Bulgariei, mai notează Mediafax.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614