REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Ponta, salvat de Parlament. Urmărirea penală, respinsă de Camera Deputaţilor

Ponta, salvat de Parlament. Urmărirea penală, respinsă de Camera Deputaţilor

Replica API 10 iunie 2015 | 00:21 207

Greu de demis

Greu de demis

Victor Ponta

Deputaţii au votat marţi încuviinţarea cercetării penale a lui Victor Ponta, după avizul negativ dat luni de comisia juridică. Amintim că Ponta este urmărit penal în dosarul lui Dan Şova, având calitatea de suspect. Potrivit unui comunicat al DNA, şeful Guvernului este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. De asemenea, DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale al premierului pentru conflict de interese, în cazul promovării lui Şova în Guvern. În apărarea sa, Ponta a mulţumit PNL în plenul Camerei Deputaţilor pentru sprijinul oferit când USL a venit la guvernare şi a solicitat actualului PNL să nu voteze politic.

„Dumneavoastră trebuie să decideţi dacă tot ceea ce ţine de decizii politice poate fi cenzurat de o altă instituţie politică. (...) Le mulţumesc colegilor din PNL care au susţinut atunci numirea lui Dan Şova în minister. (...) Un Guvern al României este investit şi demis prin proceduri constituţionale, care înseamnă votul dumneavoastră în urma alegerilor sau a unei moţiuni de cenzură. Am ajuns prim-ministru prin moţiunea împotriva lui MRU şi mulţumesc colegilor din USL. Nu prin dosar penal. (...) Decideţi dacă păstrăm acest sistem pentru viitor, dacă un Guvern este emis de Parlament sau de reprezentantul unei alte instituţii. Parlamentul, Executivul, sunt puteri constituţionale, aşa cum au fost investite prin vot popular. Nu prin altă putere. Vreau să fac un ultim apel: în urma deciziei CCR, făcută la solicitarea PDL – PNL, CCR a spus că trebuie să adoptaţi o hotărâre! Vă rog frumos să adoptaţi o hotărâre, ca să nu avem o contestaţie. E un gen de „şmecherie de Transalpina”, ca să vă spun aşa. (...) Ca deputat, membru al Camerei Deputaţilor, mă adresez celor 2-3 colegi din opoziţie din faţa mea: nu am votat când s-a încălcat dreptul Parlamentului de către o altă putere a statului. Vă rog să nu votaţi politic!”, a spus Ponta. Imediat după cuvântarea premierului, la pupitrul din Camera Deputaţilor a urmat liberalul Ludovic Orban. „Să nu credeţi că îl va afecta numai pe Victor Ponta sau pe noi ca parlamentari. Decizia care se va lua astăzi va afecta democraţia în România şi percepţia cetăţeanului asupra Parlamentului ca instituţie fundamentală a democraţiei. Ce se va hotărî astăzi va face înconjurul lumii şi va fi urmărit de toate cancelariile lumii civilizate, de toţi partenerii noştri euroatlantici. Astăzi, nu votăm ca parlamentari dacă Ponta este sau nu este vinovat. Nu avem noi puterea pentru acest lucru, nici informaţiile necesare. Dacă vă întreb pe cei din sală câţi aţi văzut dosarul, 90% o să răspundeţi că nu. O să vă formulaţi opinia numai din informaţii trunchiate oferite de colegii de partid. Astăzi, votăm pentru a stabili un lucru clar: dacă în România respectăm Constituţia, anume că nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar primul-ministru. Votăm dacă Parlamentul României susţine sau nu susţine înfăptuirea dreptăţii de către Puterea Judecătorească. Stabilim dacă Parlamentul României obstrucţionează sau nu Justiţia. Acesta este votul. Deputatul care a vorbit înaintea mea v-a spus să nu votaţi politic. La fel vă cer şi eu! Votaţi din considerente care ţin de imaginea României în lume, de democraţia din ţară”, a spus Orban. Potrivit votului din Camera Deputaţilor, 231 de voturi au fost „pentru” încuviinţarea urmăririi penale, 120 s-au pronunţat „împotrivă”, din totalul de 351 de deputaţi prezenţi. Astfel, cererea DNA a fost respinsă.

„Rezultatul votului din Camera Deputaților este unul normal. Parlamentul şi Guvernul au obligaţia de a respecta Constituţia!”, a spus Ponta, după vot.

Rezultatul i-a iritat pe liberali, iar co-președintele partidului Alina Gorghiu l-a acuzat pe premier că este „bolnav de putere”. „În doar două zile, cu o viteză nemaiîntâlnită în cazul vreunui alt parlamentar, Victor Ponta și-a comandat un vot în plenul Camerei Deputaților pentru a se face scăpat de justiție. Din păcate, Victor Ponta e un cerșetor de imunitate și un politician fără demnitate. De azi înainte, oamenii pot vedea și mai clar că Victor Ponta e un premier bolnav de putere, care face orice pentru a rămâne în funcție. Deputații PNL au votat la vedere și au votat în favoarea avizului cerut de DNA, dar voturile noastre nu au fost de-ajuns. Această majoritate a preferat, din păcate, să țină cu Victor Ponta în loc să țină cu România”, a spus Gorghiu.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369