REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ponta susţine că funcţionarii sprijiniţi de PNL nu vor fi disponibilizaţi

Ponta susţine că funcţionarii sprijiniţi de PNL nu vor fi disponibilizaţi

Replica API 2 iunie 2014 | 00:00 178

Funcţionarii susţinuţi de PNL nu vor fi disponibilizaţi după ruperea USL, a afirmat, duminică, premierul Victor Ponta, adăugând însă că nu exclude posibilitatea ca viitoarele majorităţi PNL-PDL care se vor constitui la nivel local să conducă la disponibilizarea unor angajaţi susţinuţi de PSD. Ponta a făcut aceste afirmaţii, duminică, la Palatul Victoria, răspunzând astfel la o întrebare a jurnaliştilor care doreau să afle dacă există un memorandum al PSD care prevede ca 1.500 de funcţionari publici, susţinuţi de PNL, să fie disponibilizaţi după ruperea USL. "Chiar e o poveste. Nu există aşa ceva", a spus premierul. El a susţinut că informaţiile apărute în acest sens sunt, de fapt, dezinformări.

"N-ai din ce, că miniştrii, secretarii de stat care au fost, au fost, restul din ce, cred că nici nu avem 1.500 cu totul. Sunt prostii, mai ales că la nivel local, acum, dacă-şi fac majorităţile PNL-PDL, probabil că o să-i dea afară pe-ai noştri de peste tot", a mai spus Ponta.

Sursa: Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367