REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
8.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Popa, acuzat că a tocat banii CN APMC pe serviciile casei de avocatură la care lucrează fiul său

Popa, acuzat că a tocat banii CN APMC pe serviciile casei de avocatură la care lucrează fiul său

Replica API 25 aprilie 2012 | 00:00 385

Corpul de Control al ministerului Transporturilor a reluat ieri verificările în Port. Trimişii ministrului Alexandru Nazare au început verificările la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APMC) Constanţa de la primele ore ale dimineţii. Tot de la primele ore ale dimineţii, salariaţii cereau demiterea lui Aurelian Andrei Popa din funcţia de director general. Verificările inspectorilor ministerului au fost demarate în contextul în care în sediul Companiei n-au mai lucrat decât angajaţii de la recepţie, iar restul salariaţilor nu s-au mai prezentat la lucru, fiind în grevă. Membrii sindicatului s-au declarat încrezători cu privire la rezultatul controlului. Ieri s-au împlinit 60 de zile de când lucrătorii portuari protestează în faţa fostei Gări Maritime. Ei au oferit ieri noi detalii legate de risiprirea banilor companiei. Potrivit sindicaliştilor, directorul Aurelian Popa a cheltuit sume considerabile pentru serviciile a două case de avocatură din Bucureşti. Printre ele se numără şi casa de avocatură "Frunză şi Asociaţii", unde lucrează ca avocat fiul directorului Aurelian Popa, susţin sindicaliştii, care adaugă că nu se justifică această cheltuială, de vreme ce compania are propriul departament juridic care ar trebui să se ocupe de soluţionarea proceselor instituţiei. "Sperăm ca inspectorii să controleze banii cheltuiţi pe Casa de Avocatură Frunză şi Asociaţii. unde am aflat că lucrează ca avocat fiul lui Popa", au precizat liderii sindicatului. "Sfidare, aroganţă, trufie. Lipsă totală de comunicare. Este mesajul transmis de Popa în ultimele două săptămâni. Nu mai vrem să stăm la negocieri cu directorul Companiei. Nu în contextul actual", a declarat Ion Puşcaşu, un alt protestatar din Portul Constanţa.

Roxana CĂLINESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369