REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Popescu: Plafonarea preţului la energie nu este o soluţie

Popescu: Plafonarea preţului la energie nu este o soluţie

Replica API 17 septembrie 2021 | 20:18 947

Plafonarea preţului la gaze naturale şi la energie nu reprezintă o soluţie, deoarece presupune alungarea investitorilor sau amânarea unor investiţii precum cele din Marea Neagră, a declarat, miercuri seara, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Virgil Popescu

"Părerea mea de principiu o menţin, am spus-o şi în şedinţa de Guvern şi este aceeaşi cu a premierului. Nu sunt de părere că plafonarea preţului la gaze naturale sau la energie electrică este o soluţie, pentru că presupune alungarea investitorilor, presupune că vom amâna investiţii cum sunt cele din Marea Neagră până când investitorii vor vedea că nu mai este această plafonare. Sau se vor mai gândi: acest Guvern va pune plafonări, asta înseamnă că noi vom scoate gazele, vom investi şi nu vom mai putea vinde la un preţ al pieţei. La fel şi la energie electrică. Noi avem nevoie, atât la gaze cât şi la energie electrică de investiţii majore în sistem, în producţia de energie electrică şi gaze", a explicat ministrul la TVR1, citează Agerpres.

Întrebat dacă argumentul premierului că celelalte state plafonează şi noi am rămâne cu preţul cel mai mare stă în picioare, ministrul a răspuns că stă, dar trebuie să vedem întâi ce fac celelalte state.

"Noi am văzut o ştire că în Spania Guvernul a zis că plafonează preţurile. Eu nu am văzut textul legii din Spania. Am cerut la reprezentanţă şi o să primesc probabil textul legii din Spania. Şi haideţi să vedem ce fac spaniolii. Şi haideţi să vedem condiţiile din Spania faţă de condiţiile din România. Spania este importatoare de gaze, nu produce gaze. Noi suntem producători de gaze. Statul spaniol poate să spună că pe perioada de iarnă preţul către populaţie este atât la gaze, dar să nu credeţi că Gazprom sau cine vinde în Spania va vinde la preţul acela. Nu. Va vinde la preţul pieţei, iar Guvernul spaniol plăteşte diferenţa. Dacă asta se numește plafonare, nu prea este plafonare, e plafonare la client", a menţionat Virgil Popescu.

El a semnalat că producţia de gaze a scăzut uşor de-a lungul timpului, la OMV Petrom s-a redus cu 10%, pentru că nu au mai fost făcute investiţii în descoperiri noi.

"Anul trecut au fost cele mai mici consumuri, cele mai mici preţuri la gaze datorită pandemiei şi anumite sonde au fost închise pentru că nu mai era cerere pe piaţă. Acum ele trebuie redeschise, trebuie reinvestit. Dacă noi plafonăm preţurile, spunem că nu mai ai voie să vinzi decât la preţul asta, tu, producător, credeţi că e stimulent pentru a face investiţii? Dar sunt de acord cu prim-ministrul că trebuie împreună să găsim o soluţie. Poate găsim o soluţie mixtă, dar nu de plafonarea a preţului, ci românul să plătească un preţ mai mic", a spus Popescu.

Pe de altă parte, ministrul Energiei a afirmat că îşi doreşte ca în 2026 primele gaze din Marea Neagră să intre în România, ceea ce înseamnă că decizia de investiţii trebuie luată anul viitor.

"Dacă vorbim de plafonare la gaze, la producător şi nu la clientul final, atunci vom mai împinge cu şase luni, adică în 2023", a punctat el.

Virgil Popescu a anunţat şi că joi va avea o întâlnire cu o delegaţie de la OMV Petrom, condusă de noul CEO de la OMV, Alfred Stern, şi va fi probabil prezentată strategia de investiţii a companiei în România.

"Probabil vom discuta inclusiv de Neptun Deep şi probabil vom avea întrebări vizavi de când vom începe exploatările în Neptun Deep. Eu îmi doresc cât mai repede să începem exploatările şi nu mai îmi doresc piedici legislative pentru a putea începe aceste investiţii", a precizat ministrul Energiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dragnea prin OUG 114 a plafonat aceste cresteri, astia au anulat-o imediat ce au venit la putere, dar v-ati luat dupa postari fbk si ati votat ca oile!!!
0
0
producatorii de energie trebuie monitorizatio.Pretul blocat si apoi oprita aceasta spirala inflationista.Se poate.b
0
0
aveti ce ati votat!
7
0
Propune ceva viabil pentru oprirea mizeriei pe care a-ti creat-o,parazitilor!
9
0
baaaa, esti nenorocit, salariile de mizerie, benzina si gazul au bubuit, ce draq e in capul vostru, ati distrus tara asta
12
0
normal ,declaratia celui mai bogat ministru care apara multinationalele si se vede ca nu fara folos
15
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367