REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Portul Constanţa devine cel mai mare terminal de cereale din Europa

Portul Constanţa devine cel mai mare terminal de cereale din Europa

Replica API 20 octombrie 2014 | 00:00 614

sursa foto: profesional-new.com

Portul Constanţa, cu o istorie care datează din secolul VI înaintea erei noastre, devine cel mai mare centru nodal pentru transporturile de cereale din Europa, într-o piaţă mondială a grâului de 4,2 miliarde de dolari, relatează Bloomberg. Cantitatea de cereale care a trecut prin Portul Constanţa până la sfârşitul lunii august a fost cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi, până la sfârşitul acestui an, va depăşi nivelul anului trecut, a declarat purtătorul de cuvânt al portului, Monica Velicu, citată de mediafax.ro. Cargill, cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi compania Transport Trade Services au finalizat în luna august o investiţie de 15 milioane de euro în terminalul de cereale Canopus Star din Portul Constanţa, care a dublat capacitatea acestuia de la 50.000 de tone la 110.000 tone. În 2013, transportatorii au trimis un număr record de 533 de vase în Portul Constanţa, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, potrivit datelor portului. Creşterea producţiei de cereale din România, Bulgaria şi Ungaria şi construcţia unor noi silozuri şi terminale pentru manipularea livrărilor către Egipt au propulsat Portul Constanţa înaintea portului Rouen din Franţa, ca principal centru nodal al cerealelor în Europa. “Producţia de cereale a crescut treptat în România, Bulgaria, Ungaria şi Serbia. Principalul beneficiar a fost portul Constanţa. Este singurul port cu o capacitate suficientă pentru a servi regiunea”, a declarat săptămâna trecută James Hyslop, director pentru România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614